Suedeza Greta Thunberg, un simbol al conştiinţei luptei împotriva modificărilor climatice a tinerilor, a ironizat vineri, pe Twitter, declaraţii ale preşedintelui rus Vladimir Putin, care a catalogat-o săptămâna aceasta drept o ”fetiţă drăguţă”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Influenta activistă ecologistă în vârstă de 16 ani se prezintă pe profulul său de Twitter, care are 2,7 milioane de abonaţi, drept o ”adolescentă drăguţă dar prost informată”, o trimitere la atacuri ale lui Putin de miercuri, care a comentat discursul dur al Gretei Thunberg de la 23 septembrie, în cursul Adunării Generale a ONU, la New York.

Ea i-a atacat, într-un discurs plin de furie, la ONU, pe liderii planetei din cauza inacţiunii lor împotriva modificărilor climatice, la începutul unui summit la New York.

”Nu ar trebui să fiu aici, ar trebui să fiu la şcoală, de cealaltă parte a oceanului”, a tunat Greta Thunberg, cu o voce tremurătoare dar puternică, citind un text din scaunul său. ”Cum îndrăzniţi? Mi-aţi furat visele şi copilăria cu vorbele voastre goale”, a denunţat ea.

”Fac, cu toate acestea, parte dintre cei care au noroc. Oamenii suferă, mor. Ecosisteme întregi se prăbuşesc, ne aflăm începutul unei extincţii în masă, iar tot despre ceea ce discutaţi voi sunt banii şi basme despre creştere economică eternă? Cum îndrăzniţi!”.

Tot în nota sa biografică de pe Twitter, ea a ironizat şi declaraţii ale preşedintelui american Donald Trump la adresa sa. Ea s-a prezentat drept ”o tânără foarte fericită care are în faţa sa un viitor strălucitor şi minunat”, reluând astfel cuvânt cu cuvânt declaraţia locatarului Casei Albe.

”Sunt sigur că Greta este o fetiţă drăguţă foarte sinceră, dar aduţii trebuie să facă totul pentru a nu-i aduce pe adolescenţi şi pe copii în situaţii extreme, ei trebuie să-i protejeze de emoţii excesive care-i pot distruge”, a declarat liderul de Kremlin.

El adăuga că nu împărtăşeşte ”entuziasmul general” de după discursul Gretei Thunberg.

”Nimeni nu i-a explicat Gretei că lumea actuală este complicată şi multiformă, că se dezvoltă repede şi că oamenii din Africa şi din multe ţări asiatice vor să trăiască la acelaşi nivel de prosperitate ca al Suediei”, continua liderul de la Kremlin.

”Faptul că tineri şi adolescenţi atrag atenţia asupra marilor probleme de azi, inclusiv în materie de ecologie, este un lucru bun. Este foarte bine, trebuie să-i susţinem neapărat”, a mai declarat el

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.