Femeile ucrainene care au studii medicale trebuie să se înregistreze la birourile de înrolare militară începând cu 1 octombrie, au anunţat joi forţele armate ale ţării într-o postare pe Facebook, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Toate femeile cu studii medicale, fie că sunt medici, asistenţi medicali, dentişti, moaşe, farmacişti, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, vor trebui să se înregistreze pentru serviciul militar începând cu 1 octombrie", au anunţat Forţele Armate ale Ucrainei, un decret în acest sens fiind emis de Ministerul ucrainean al Apărării.

Eligibilitatea va fi determinată "de diplomă şi de locul de muncă efectiv", a precizat armata.

"Astfel de femei îndeplinesc serviciul militar pe picior de egalitate cu bărbaţii. Legislaţia nu face distincţie între femeile şi bărbaţii înrolaţi în armată", subliniază forţele armate. Aceasta înseamnă că aceste femei, la fel ca bărbaţii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, vor trebui să rămână în Ucraina, deoarece "pot fi chemate în serviciul militar", potrivit forţelor armate.

"Dacă ele (femeile) sunt înscrise în registru, atunci dobândesc statutul de recruţi, iar recruţii pleacă în străinătate în conformitate cu ordinea stabilită pentru ei. Adică, dacă există documente separate care dau dreptul la o plecare temporară - atunci da, ele vor putea pleca. Dacă nu, atunci ele, la fel ca şi bărbaţii, vor fi limitate în dreptul lor de a pleca", a precizat Fedir Venislavski, membru al Parlamentului ucrainean care face parte din Comisia pentru Securitate Naţională, într-un interviu acordat joi postului de ştiri ucrainean RBC.

Femeile însărcinate, studenţii actuali sau femeile cu anumite afecţiuni medicale vor fi scutite de serviciu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.