Administraţia americană pentru reglementarea alimentelor şi medicamentelor (FDA, Food and Drug Administration) a autorizat miercuri a treia doză de vaccin anti-Covid dezvoltat de Pfizer/ BioNTech pentru utilizare de urgenţă în cazul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, dar şi populaţiei vulnerabile cu vârste de peste 18 ani, potrivit NBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doza suplimentară urmează să fie administrată la cel puţin şase luni după ce oamenii au primit-o pe a doua din serul Pfizer.

Totuşi, booster-ul are nevoie de aprobarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC). 

Un grup de consultare de la CDC se întâlneşte zilele acestea pentru a discuta siguranţa şi eficienţa dozei suplimentare. Consilierii vor vota joi pentru a decide cine se califică să primească a treia doză.

Recomandarea grupului CDC, numit Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP), este necesară înainte ca dozele să fie administrate. Dacă şeful CDC, dr. Rochelle Walensky, va semna recomandarea comitetului, a treia doză a vaccinului Pfizer ar putea fi administrată imediat.

Pfizer a cerut iniţial FDA să aprobe a treia doză pentru toate persoanele cu vârste de peste 16 ani la şase luni după ce au primit a doua doză. Un comitet de consiliere al FDA a respins cererea vinerea trecută, limitând booster-ul la adulţii vârstnici şi la persoanele care prezintă risc de a dezvolta o formă gravă a bolii.

Comitetul consultativ a sugerat şi că persoanele care lucrează în mediu cu risc mare de expunere, precum lucrătorii sanitari şi profesorii, ar trebui să fie eligibili pentru a treia doză.

Acest lucru se reflectă în autorizaţia emisă miercuri.

Mai multe informaţii legat de siguranţa şi eficienţa booster-ului sunt aşteptate săptămânile următoare.

Joi, grupul de consilieri de la CDC va discuta situaţia celor vaccinaţi cu seruri Moderna şi Johnson & Johnson, având în vedere că autorizaţia emisă miercuri de FDA îi vizează doar pe cei imunizaţi cu Pfizer.

Moderna a prezentat FDA informaţii despre doza sa suplimentară, iar Johnson & Johnson urmează să facă acelaşi lucru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.