Fratele lui Paul Whelan, fostul puşcaş marin american încarcerat în Rusia, a declarat miercuri că familia este îngrijorată, după ce nu mai are veşti de la el de câteva zile şi a primit mesaje neclare de la personalul închisorii care sugerează că ar fi fost mutat la spitalul închisorii, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Paul Whelan, un fost puşcaş marin american, ispăşeşte o pedeapsă de 16 ani de închisoare în regiunea rusă Mordovia sub acuzaţia de spionaj, pe care o neagă.

David Whelan, fratele lui Paul, a declarat că familia nu ştie unde se află acum Paul. Personalul coloniei penitenciare a declarat că Paul ar fi fost mutat la spitalul închisorii la 17 noiembrie, la o zi după o vizită a diplomaţilor americani şi irlandezi. Paul a vorbit cu părinţii săi în fiecare zi din 17 până pe 23 noiembrie şi nu a menţionat mutarea, a precizat David Whelan.

De atunci, familia nu a mai primit veşti de la el, nici măcar de Ziua Recunoştinţei, la 24 noiembrie, ceea ce este foarte neobişnuit, a spus David Whelan. Când a mai fost transferat la spitalul închisorii în trecut, Paul a menţionat întotdeauna asta în convorbirile sale telefonice cu familia.

"Paul nu se plângea de nicio problemă de sănătate care să necesite spitalizare, aşa că a existat probabil o urgenţă?", se întreabă David Whelan într-o declaraţie trimisă prin e-mail marţi.  El a adăugat că Paul le-a părut sănătos diplomaţilor americani care l-au vizitat de curând în închisoare.

"Oare nu mai poate da telefoane? Sau este într-adevăr încă la (colonia penală), dar a fost pus la izolare şi închisoarea ascunde acest lucru?" spune fratele lui Paul Whelan, arătând ceea ce îl frământă.

David Whelan spune că familia lui nu a luat încă legătura cu Casa Albă, ci doar cu Ambasada SUA la Moscova şi cu Departamentul de Stat.

"Rolul Statelor Unite la Moscova este să se asigure că Paul este bine, or le este greu să facă asta, dacă nu ştiu unde este Paul sau care este starea lui", a spus el. "Aşa că, de obicei, lucrăm prin intermediul lor atunci când există o astfel de incertitudine", a explicat David Whelan.

Departamentul de Stat a declarat că este la curent cu informaţiile conform cărora Paul Whelan ar fi fost mutat recent într-un spital din închisoare şi nu a putut să sune acasă. Un purtător de cuvânt al Departamentului a confirmat că agenţii consulari l-au vizitat ultima dată pe Whelan la 16 noiembrie.

"Agenţii consulari continuă să monitorizeze îndeaproape cazul său", a declarat purtătorul de cuvânt.

Casa Albă nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Potrivit lui David Whelan, Paul a spus familiei sale să contacteze Ambasada SUA din Moscova dacă nu sună acasă mai mult de trei zile. Când au făcut acest lucru, personalul consular a spus că nici ei nu a primit veşti de la el.

Statele Unite discută cu Rusia despre un acord pentru eliberarea lui Whelan şi a vedetei americane de baschet Brittney Griner, şi ea condamnată la 9 ani închisoare în Rusia, dar Moscova nu a oferit un "răspuns serios" la niciuna dintre propunerile Washingtonului, a declarat luni un diplomat american de rang înalt. Potrivit unor surse, Washingtonul l-ar oferi la schimb pe un celebru traficant de arme rus, Viktor Bout, zis şi "negustorul morţii", care ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu 25 de ani de închisoare în SUA. Povestea lui a făcut obiectul unui film, ”Lord of the War" (2005), cu Nicholas Cage în rolul principal.

Griner a fost dusă luna aceasta într-o colonie penală din Rusia pentru a-şi executa pedeapsa, după ce a fost arestată în februarie, cu câteva zile înainte de invazia rusă în Ucraina, pentru că ar fi avut în bagaj ulei de canabis. Ea a declarat la proces că folosea canabisul pentru a calma durerile provocate de accidentări sportive şi că nu a vrut să încalce legea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.