Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ) a anunţat luni că este pregătit să-şi retragă toţi miniştii din Guvernul format împreună cu conservatorii, în urma difuzării vineri a unei înregistrări video în care liderul naţionalist Heinz-Christian Strache s-a arătat pregătit să se compromită cu Rusia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cancelarul conservator Sebastian Kurz urma să anunţe destituirea controversatului ministru de Interne Herbert Kickl (FPÖ), considerând funcţia acestuia incompatibilă cu ancheta cu privire la înregistrarea video.

Însă o asemenea destituire va însemna o plecare din Guvern a tuturor miniştrilor din cadrul FPÖ, a avertizat luni Norbert Hofer, ministrul Transporturilor şi noul preşedinte desemnat al partidului.

”În calitate de miniştri, noi ne vom depune toţi mandatele, dacă ministrul de Interne Herbert Kickl este demis din funcţii”, a dat el asigurări într-o conferinţă de presă, la Viena, apreciind că cel vizat ”nu are nimic să-şi reproşeze”.

”Mă doare să văd un proiect guvernamental atât de frumos terminându-se brusc în acest fel”, a adăugat Hofer, referindu-se la cele 18 luni de coaliţie cu conservatorii.

Kurz a făcut din plecarea lui Kickl - care era secretar general al FPÖ la momentul faptelor evocate în înregistrarea filmată în 2017 - o condiţie sine qua non a unei eventuale rămâneri a FPÖ în Guvern.

”Este clar că domnul Kickl nu poate ancheta el însuşi”, a declarat cancelarul pentru ziarul Kurier.

În declaraţii pe care le-a făcut în stare de ebritate - înregistrate cu o cameră ascunsă, într-o întâlnire la Ibiza, organizată cu scopul de a-i întinde o capcană - Strache intenţiona să acorde contracte publice austriece în schimbul unei susţineri financiare ruse.

El a evocat de asemenea un sistem de finanţare ilegală a FPÖ - un partid pe care-l condiucea din 2005 - în acest document dezvăluit vineri de către presa germană, dar a cărui origine nu a fost stabilită.

Strache, în vârstă de 49 de ani, a demisionat sâmbătă din funcţiile de vicecancelar şi de preşedinte al FPÖ, la o zi după difuzarea înregistrării video.

În urma acestui scandal, Kurz a anunţat organizarea unor alegeri anticipate, care ar urma să die organizate în septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.