Două explozii care au avut loc miercuri în staţii de autobuz de la periferia Ierusalimului au ucis o persoană şi au rănit cel puţin alte 14, au declarat oficiali din domeniul sănătăţii, iar poliţia israeliană crede că este vorba despre un atac al militanţilor palestinieni, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATEUn mort şi 14 răniţi, potrivit unui nou bilanţ

Serviciile medicale anunţă că bilanţul exploziilor este de un mort şi cel puţin 14 răniţi.

Explozia iniţială, care a avut loc în timpul orei de vârf, ar fi fost provocată de un dispozitiv exploziv amplasat într-o staţie de autobuz de la ieşirea din Ierusalim. Cea de-a doua - care s-a produs aproximativ 30 de minute mai târziu - a lovit o staţie de autobuz din apropierea unei suburbii din estul oraşului, a precizat poliţia.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Eli Levi, a declarat pentru postul de radio al armatei că prima explozie a fost provocată de un dispozitiv exploziv puternic. „Nu a mai existat un astfel de atac coordonat în Ierusalim de mulţi ani”, a adăugat Levi.

Radioul armatei israeliene spune că dispozitivele explozive au fost ascunse în genţi şi cel puţin unul dintre ele conţinea cuie pentru a maximiza impactul.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi difuzate de postul N12 News arată momentul primei explozii, cu un nor gros de fum care se ridică din staţia de autobuz.

Serviciul de ambulanţă din Israel a declarat că 12 persoane au fost transportate la spital în urma primei explozii, iar trei persoane au fost rănite în cea de-a doua explozie. Unul dintre răniţi a murit la spital, a declarat Centrul Medical Shaare Zedek.

Exploziile amintesc de atentatele cu bombă asupra autobuzelor care au fost marca revoltei palestiniene din 2000-2005 şi urmează după luni de tensiuni în Cisiordania ocupată, unde armata israeliană a lansat o campanie de represalii în urma unei serii de atacuri mortale în Israel.

Hamas nu revendică responsabilitatea, dar laudă atentatele

În Gaza, un purtător de cuvânt al grupării militante palestiniene Hamas a lăudat exploziile de la Ierusalim, dar nu a revendicat responsabilitatea. Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif Al-Qanoua, a legat exploziile de „crimele comise de ocupaţia (israeliană) şi de colonişti”.

Incidentele de miercuri au loc în timp ce fostul premier Benjamin Netanyahu negociază cu aliaţii pentru a forma un nou guvern de dreapta, care să includă membri ai partidelor religioase şi de extremă dreapta. Unul dintre aliaţii săi, deputatul ultranaţionalist Itamar Ben-Gvir, care conduce partidul Puterea Evreiască (Otzma Yehudit), a vizitat locul primului atentat cu bombă şi a cerut măsuri dure împotriva militanţilor.

„Chiar dacă sunt în Cisiordania, asediaţi-i şi mergeţi din casă în casă în căutarea armelor şi restabiliţi-ne puterea de descurajare”, a declarat Ben-Gvir, care speră să fie numit ministru de interne în noul guvern.

Într-un incident separat, militanţi palestinieni au răpit marţi seara târziu trupul unui licean israelian care a murit într-un spital palestinian din oraşul Jenin din Cisiordania după ce a fost rănit într-un accident de maşină, a declarat unchiul adolescentului pentru Kan Radio.

Armata israeliană a declarat că se aşteaptă ca trupul să fie dat înapoi familiei în curând. Nu este clar de ce militanţii au luat cadavrul şi nu a existat niciun indiciu imediat privind vreo legătură între acest incident şi atentatele de miercuri.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Şapte răniţi în urma a două explozii la Ierusalim

Două explozii au fost loc la Ierusalim, dintre care una a provocat rănirea a şapte persoane, au anunţat miercuri serviciile de urgenţă şi televiziunea publică din Israel, relatează CNN.

Şapte persoane primesc îngrijiri medicale după ce o explozie a fost raportată în apropiere de o staţie de autobuz la intrarea în Ierusalim, au anunţat serviciile de urgenţă israeliene (MDA). Unul dintre pacienţi se află în stare critică, iar un altul este în stare gravă, a scris MDA pe Twitter.

Radioul armatei israeliene a precizat că explozia a fost provocată de un dispozitiv exploziv amplasat la faţa locului. Raportarea exploziei a fost făcută în jurul orei locale 7.06, potrivit MDA.

O a doua explozie a fost anunţată de postul public de televiziune israelian Kann News la scurt timp după aceea. Deocamdată nu sunt informaţii că ar fi victime în urma acestei a doua explozii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.