O detonare puternică, care nu s-a soldat cu răniţi, a fost auzită la Oslo, în apropiere de Oslo Met, o instituţie de învăţământ superior situată în apropiere de capitala norvegiană, iar o persoană a fost arestată de către poliţie, relatează Aftenposten.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unor martori citaţi de cotidianul norvegian, ”un lucru semănând cu o grenadă” a fost văzut la sol, marţi, iar pe drum erau cioburi.

Potrivit poliţiei norvegiene, primele elemente ale anchetei conduc către ipoteza unei grenade de mână care a fost depusă pe stradă.

Principala teorie a anchetatorilor în acest stadiu este a unei reglări de conturi între bande criminale, a anunţat poliţia.

O persoană a fost arestată, a precizat ea.

Niciun alt detaliu nu a  fost frunizat despre circumstanţele incidentului şi nici despre identitatea suspectului arestat.

Potrivit radiodifuziunii publice NRK, este vorba despre un minor.

”Cercetăm alte aspecte. Pornim de la ideea că ar putea fi implicate mai multe persoane”, a precizat Brian Skotnes.

Poliţia nu a semnalat nicio victimă la faţa locului, la 600 de metri de Palatul Regal şi Ambasada Israelului.

Potrivit cotidianului Verdens Gang, altă detonare a fost auzită marţi, către ora locală 21.45 (22.45, ora României), iar poliţia a dezamorsat ”un obiect”, fără să facă vreo precizare.

Poliţia anunţa marţi, la ora locală 21.11 (22.11, ora României), că explozivi nedeclanşaţi se aflau la faţa locului, le-a cerut rezidenţilor să stea departe de ferestre şi ”să nu vină la faţa locului”.

Un perimetru larg de securitate a fost stabilit, iar circulaţia tramvaielor a fost întreruptă.

Un elicopter şi o dronă aparţinând poliţiei au survolat zona.

Acest incident intervine la o zi după semnalarea unor drone în apropierea aeroporturilor din Oslo şi Copenhaga.

Norvegia înregistrează o rată a criminalităţii scăzută, însă a fost afectată în ultimele luni de războiul gangurilor care face ravagii în Suedia vecină.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.