Exerciţiile militare chineze „exacerbează tensiunile” în Taiwan, avertizează Japonia

Exerciţiile militare chineze „exacerbează tensiunile” în Taiwan, avertizează Japonia

Oficialii de la Tokyo consideră că manevrele militare cu muniţii reale efectuate la începutul săptămânii de China pentru a simula un blocaj maritim al Taiwanului „exacerbează tensiunile” din regiune şi a indicat că şi-a exprimat „îngrijorarea” la autorităţile de la Beijing.

„Recentele exerciţii militare efectuate de armata chineză constituie acţiuni care exacerbează tensiunile din strâmtoarea Taiwan”, a declarat Toshihiro Kitamura, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei japoneze.

„Guvernul japonez a afirmat întotdeauna că doreşte ca problema Taiwanului să fie rezolvată paşnic, prin dialog. Pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwanului sunt importante pentru întreaga comunitate internaţională”, a adăugat el într-o declaraţie pentru mass-media. „Vom continua să urmărim evoluţia situaţiei cu cea mai mare atenţie”, a concluzionat el.

China a lansat rachete şi a desfăşurat zeci de avioane de luptă şi nave în jurul Taiwanului luni şi marţi, în cadrul unor manevre militare de amploare care simulau blocarea porturilor insulei – teritoriu asupra căruia Beijingul revendică suveranitatea şi nu exclude preluarea controlului prin forţă.

Acest episod are loc pe fondul unor tensiuni puternice între Beijing şi Tokyo.

Prim-ministrul conservator al Japoniei, Sanae Takaichi, a sugerat în noiembrie că Tokyo ar putea interveni militar în cazul unui atac împotriva Taiwanului. Această declaraţie a provocat furia Beijingului şi a declanşat o gravă criză diplomatică între cele două puteri asiatice.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor