Europarlamentarul bulgar Andrei Novakov (PPE) a declarat pentru spotmedia.ro, referindu-se la condiţiile impuse de Austria pentru acceptarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, că acestea sunt ”inacceptabile şi nejustificate”, el punând comportamentul Austriei pe seama ”proceselor politice interne”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ca bulgar, cred că aşa-numitele condiţii speciale sunt inacceptabile şi nejustificate. Bulgarii sunt obosiţi şi afectaţi de standardele duble faţă de ei ca europeni. Vorbind ca politician, cred că această discuţie din Austria nu este îndreptată către Bulgaria şi România, ci către societatea austriacă. Despre ce condiţii vorbim, când ţara noastră îşi îndeplineşte oricum toate angajamentele de protecţie a frontierelor? Şi acestea nu sunt cuvintele mele, ci ale tuturor instituţiilor europene, ale fiecăreia dintre ele. În acest sens, nu există noi angajamente pentru noi. Îndeplinim deja cerinţele Austriei”, a declarat Novakov pentru spotmedia.ro.

El a afirmat că acest comportament al Austriei este mai degrabă rezultatul proceselor politice interne.

Austria cere Comisiei Europene o triplare a numărului de poliţişti de frontieră şi fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. În plus, Austria solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat sâmbătă seară că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”. ”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a explicat el.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, că nu vrea ca lumea să creadă că „suntem la un mic pas de un rezultat favorabil pentru România”. „Este nevoie de foarte, foarte multe negocieri în continuare”, a mai spus şeful statului şi a adăugat că nu crede că Ungaria ne va pune beţe în roate, însă negocierile sunt complicate dat fiind că România şi Bulgaria au fost tratate la pachet privind acest subiect, pentru că aceasta este procedura.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.