Eric Swalwell, un candidat democrat la Casa Albă care l-a sfidat pe favoritul Joe Biden îndemnându-l să lase locul altora mai tineri, a anunţat că renunţă la candidatura la învestitura partidului său în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ales în Camera Reprezentanţilor la vârsta de 38 de ani, Eric Swalwell este primul care renunţă la candidatură, după primele luni de campanie ale celor peste 20 de pretendenţi democraţi la Casa Albă.

”Ziua de astăzi (luni) marchează sfârşitul campaniei noastre prezidenţiale”, a anunţat el în California, stat pe care-l reprezintă în cameră din 2013, adăugând că a decis să candideze la propria succesiune în Congres.

Eric Swalwell nu a ”decolat” în sondaje, în care era aproape de zero de când a intrat în campanie, la 8 aprilie, cu un mesaj centrat în lupta împotriva violenţei armelor de foc.

Congresmenul a reuşit însă să facă recent să se vorbească despre el, în primele dezbateri democrate, îndemnându-l pe favoritul în sondaje la învestitura partidului, Joe Biden, în vârstă de 76 de ani, ”să predea ştafeta” noii generaţii.

Fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama i-a adus un omagiu după ce tânărul congresman s-a retras din cursă.

”El a purtat o campanie plinăde pasiune şi îl felicit că a atras atenţia asupra nevoii urgente de reformare” a legilor care încadrează armele de foc în Statele Unite, a scris Biden pe Twitter.

După plecarea lui Swalwell, în cursă rămân 23 de candidaţi - un număr-record - la învestitura democrată, care să poarte culorile partidului lor împotriva republicanului Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2020.

HARRIS PE LOCUL DOI

Primele dezateri democrate, la 26 şi 27 iunie, au refăcut cărţile în rândul primilor cinci în sondaje.

Joe Biden (centru) rămâne pe primul loc (26% potrivit RealClear Politics), însă a scăzut clar după ce a fost luat ca ţintă de critici ale adversarilor săi, cu senatoarea de culoare Kamala Harris în frunte.

Kamala Harris a urcat pe locul doi (15,2%), dup ce l-a crticat dur cu privire la poziţii din trecut pe tema segregării rasiale.

Bernie Sanders (socialist) este al treilea (14%), urmat de progresista Elizabeth Warren (13,8%), iar mult în urmă moderatul Pete Buttigieg (5,2%).

Această ordine a clasamentului nu reflectă nivelul fondurilor adunate de principalii cinci candidaţi în al doilea trimestru.

Tânărul primar din South Bend (Indiana) Pete Buttigieg, care a primit cele mai multe fonduri din aprilie în iunie, cu 24,8 milioane de dolari, este urmat de către fostul vicepreşedinte Joe Biden (21,5 milioane).

Senatoarea progresistă Elizabeth Warren se clasează a treia cu 19,1 milioane de dolari, o sumă remarcată deoarece, spre deosebire de Buttigieg şi Biden ea a refuzat să organizeze gale de colectare de fonduri pe lângă marii donatori.

Ea a strâns mai mulţi bani decât senatorul independent Bernie Sanders (18 millions), care vizează în mare parte acelaşi electorat ca Warren.

Kamala Harris încheie ”top 5” cu 12 milioane de dolari din aprilie în iunie.

Preşedintele Donald Trump şi Partidul republican au anunţat că au adunat 105 milioane de dolari în al doilea trimestru.

Primul vot democrat în alegerile primare urmeazăsă aibă loc în micul stat Iowa, la 3 februarie 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.