Turcia se opune unui proiect NATO de apărare a ţărilor baltice, dacă Alianţa Nord-Atlantică refuză să considere drept teroriste grupările din Siria împotriva cărora luptă Ankara, a avertizat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă prietenii noştri nu-i recunosc ca terorişti pe cei pe care noi îi considerăm terorişti, atunci noi ne vom opune oricăror decizii care vor fi luate acolo”, a declarat el înainte să plece la Londra, unde are loc marţi şi miercuri un summit NATO.

Aceste declaraţii sună ca un răspuns dat celor susţinute cu aproximativ două ore mai devreme de către şeful Pentagonului Mark Esper, care a avertizat Turcia că nu va susţine desemnarea drept teroristă a organizaţiei Unităţile Protecţiei Poporului (YPG), o miliţie kurdă care ajutat coaliţia antijihadistă occidentală condusă de Washington în lupta împotriva Statului Islamic (SI) în Siria.

Fără o aprobare din partea Turciei, NATO va întâmpina dificultăţi în a-şi pune în aplicare planuri de apărare concepute pentru Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia în eventualitatea unei agresiuni ruse, în urma anexării Crimeei în 2014 şi războiului din estul separatist al Ucrainei.

Pe de altă parte, preşedintele american Donald Trump a sosit deja la Londra, la marcarea a 70 de ani de la înfiinţarea NATO, o reuniune care se anunţă tensionată în urma unor critici dure ale preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la o alianţă aflată în stare de ”moarte cerebrală”.

Air Force One a aterizat luni seara pe Aeroportul Stansted, în apropiere de Londra.

”Mă duc în Europa să reprezint ţara şi să mă bat pentru americani în timp ce «democraţii-care-nu-fac-nimic» au programat voit o audiere în procedura de destituire în acelaşi moment cu (summitul) NATO”, declara după decolare locatarul Casei Albe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.