Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că are dovezi că o coaliţie condusă de SUA le oferă susţinere grupărilor teroriste, inclusiv Statului Islamic şi grupărilor militante kurde YPG şi PYD, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ne-au acuzat pe noi de susţinerea ISIS”, a spus el într-o conferinţă de presă la Ankara.

“Acum ei oferă susţinere grupărilor teroriste, inclusiv ISIS, YPG, PYD. Este foarte clar. Avem dovezi confirmate, cu imagini, fotografii şi înregistrări video”, a adăugat el.

La rândul său, Ministerul rus de Externe a avertizat marţi că interpretează decizia SUA de a relaxa restricţiile privind furnizarea de arme către sirienii rebeli drept un “act ostil” ce ameninţă siguranţa avioanelor de luptă şi personalului militar rus. Potrivit ministerului, administraţia Obama încearcă să complice situaţia din lume înainte de învestirea lui Donald Trump, pe 20 ianuarie.

Luna aceasta, Obama a ridicat o serie de restricţii privind livrările de arme către rebeli sirieni.

Kremlinul, a cărui aviaţie susţine Guvernul preşedintelui Bashar al-Assad, consideră că o astfel de măsură este riscantă şi că armele ar putea ajunge în mâinile “teroriştilor”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.