Preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat joi, într-un discurs care marchează începutul preşedinţiei franceze a Uniunii Europene (UE), un apel la un serviciu civic european, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Să ne gândim la un serviciu civic european de şase luni, deschis tuturor tinerilor în vârstă de până la 25 de ani, în cadrul unui schimb universitar, uceniciei, unui stagiu (de formare) sau unei acţiuni asociative”, a propus el.

”Acest serviciu european este o propunere pe care ne-au făcut-o tineri europeni şi a fost transmisă ministerului competent. Vreau să declanşăm implementarea concretă şi veritabilă a acestei iniţiative care vine de la tineretul nostru în cursul semestrului preşedinţiei fraceze”, a declarat preşedintele Republicii.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Această propunere se înscrie într-o ”Europă mai umană”, care ”permite în şcolile noastre, în universităţile noastre, prin cultură, la apărarea valorilor noastre”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.