Cererea lui Erik Menendez de eliberare condiţionată a fost respinsă de Comisia de eliberare condiţionată din California, potrivit BBC. Fratele său, alături de care a fost condamnat pentru uciderea părinţilor lor, va fi audiat în acelaşi scop vineri.
Cel mai tânăr dintre cei doi cunoscuţi fraţi Menendez, care au fost condamnaţi în dosarul împuşcării, în 1989, a părinţilor lor bogaţi, în Beverly Hills, a pledat joi în faţa Comisiei de eliberare condiţionată.
Fratele său, Lyle, este programat să aibă propria audiere privind eliberarea condiţionată vineri. Cei doi fraţi au devenit eligibili pentru eliberarea condiţionată după ce sentinţa lor a fost modificată, în luna mai, de un judecător.
Erik Menendez poate cere din nou eliberarea condiţionată peste trei ani, a decis Comisia.
Membrul Comisiei Robert Barton, care a ascultat mărturia mai bine de zece ore înainte de a respinge cererea lui Erik, a afirmat că el consideră că Erik nu este pregătit încă pentru eliberare.
”Cred în reabilitare sau nu aş face meseria asta”, i-a spus el lui Erik, la finalul audierii maraton. ”Dar bazându-ne pe standardele legale, considerăm că prezinţi în continuare un risc nerezonabil pentru siguranţa publică”, a arătat el.
Comisia a menţionat, în mod special, ilegalităţile din închisoare şi activitatea sa infracţională de dinainte de a-şi ucide părinţii.
”Contrar credinţelor celor care te susţin, nu ai fost un deţinut model şi sincer asta ni se pare cam deranjant”, i-a spus Barton, arătându-I că are două opţiuni pentru viitorul său: ”Una este să îţi plângi de milă. Sau poţi pune la suflet ce am discutat”.
Încercările sale pentru a fi eliberat nu s-au încheiat. Respingerea solicitării de eliberare condiţionată ar putea aduce atenţia pe guvernatorul Gavin Newsom, care analizează separat o cerere de clemenţă a celor doi fraţi.
Clemenţa ar putea îmbrăca forma unei sentinţe reduse sau chiar a unei graţieri, dar nu ar schimba condamnările fratelui. Decizia într-un caz atât de cunoscut şi controversat ar putea reprezenta un risc politic pentru Newsom, care este considerat un eventual candidat la preşedinţie.
În plus, fraţii au cerut un nou proces, invocând noi probe descoperite în dosar. Un judecător analizează cererea, dar procuratura din Los Angeles se opune.
În timpul audierii, la care Erik Menendez a participat prin videoconferinţă, membrii comisiei l-au întrebat despre omoruri, relaţia cu părinţii săi şi încercările de a-şi ascunde vina pentru crime. El a descris momentele în care a deschis focul asupra părinţilor săi, Jose şi Kitty Menendez, în timp ce ei se uitau la TV, în vila lor din Beverly Hills.
Cei doi fraţi şi-au împuşcat părinţii de peste 12 ori, Erik reîncărcând arma şi continuănd să tragă în mama sa. El şi fratele său au invocat autoapărarea şi au afirmat că erau abuzaţi sexual.
”Vreau doar ca familia mea să înţeleagă că îmi pare incredibil de rău pentru tot prin ce au trecut din 20 august 1989 până în prezent”, a spus Erik.
Comisia a luat în considerare şi alţi factori, precum sănătatea sa şi dacă va prezenta un risc pentru sociatate dacă va fi eliberat, o evaluare indicând un risc ”moderat”.
Membrii Comisiei au analizat şcolarizarea şi programele în care a fost implicat în închisoare, dar şi ilegalităţile de când a fost închis, inclusiv bătăi şi contrabandă.
Decizia privindu-l pe Erik este separată de cea pentru Lyle, care urmează să apară vineri în faţa unei alte comisii de eliberare condiţionată.
Comisia a explicat decizia de joi arătând că pentru respingere au contat comportamentul lui Erik în închisoare şi tâlhăriile sale anterioare. Aceasta a invocat şi natura crimelor, ”fără vreo compasiune umană”.
Comportamentul fraţilor Menendez în spatele gratiilor şi înainte de crimele din 1989 sunt diferite şi ar putea duce la decizii diferite din partea comisiilor.
Printre cei care au susţinut eliberarea, la audiere, s-a aflat Teresita Menendez-Baralt, sora lui Jose Menendez, care a plâns şi a spuns că l-a iertat pe Erik că i-a ucis fratele şi anii de suferinţă provocaţi familiei.
Ea a spus că suferă de cancer în stadiul patru şi că nu ştie cât timp mai are de trăit.
Procesul crimelor fraţilor a fost printre cele care au marcat secolul trecut.
În timpul judecăţii, fraţii au susţinut că omorurile au fost comise în autoapărare şi că au suferit ani de abuz emoţional şi sexual din partea părinţilor.
În schimb, procurorii au arătat că ei erua monştri lacomi şi răsfăţaţi care au plănuit cu meticulozitate omorurile, iar apoi au minţit investigatorii în timp ce au cheltuit 700.000 de dolari – inclusiv pe noi maşini Porsche, Jeep şi ceasuri Rolex – din averea părinţilor.
Ei nu au fost arestaţi până când Poliţia nu a aflat că ei au recunoscut în faţa unui psiholog.
Trei decenii mai târziu, cazul a fost reexaminat public datorităr noilor probe, atenţiei de pe TikTok şi serialului Netflix ”Monsters: The Lyle and Erik Menendez Story” şi celebrităţilor.
În instanţă, un fost procuror din Los Angeles a reevaluat cazul şi a cerut unui judecător să dea o nouă sentinţă, invocând noua abordare din California privind infractorii juvenili şi supravieţuitorii abuzului.
O schimbare a legilor din acest stat permite infractorilor care aveau sub 26 de ani la momentul faptei să fie condamnaţi ca minori, nu ca adulţi. Lyle avea 21 de ani şi Erik avea 18 ani când şi-au ucis părinţii.
Deşi noul procuror districtual din LA Nathan Hochman s-a opus emiterii unei noi sentinţe, în luna mai un judecător le-a redus pedepsele, între 50 de ani şi închisoare pe viaţă, cu posibilitatea eliberării condiţionate.
Hochman l-a acuzat pe Erik că a continuat să ”afişeze un trăsături narcisiste şi antisociale”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.