Egiptul va deschide miercuri punctul de trecere Rafah pentru a permite palestinienilor răniţi să fie trataţi în spitalele egiptene, pentru prima dată de la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas, potrivit unor relatări ale presei internaţionale, care citează surse palestiniene şi egiptene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Punctul de trecere a frontierei de la Rafah urmează să se deschidă miercuri dimineaţă pentru a permite tratamentul a 81 de palestinieni răniţi din Gaza în spitalele din Egipt, potrivit unui oficial egiptean de frontieră citat de CNN. Oficialul a confirmat, sub protecţia anonimatului, că este vorba despre 81 de palestinieni "grav răniţi" din Gaza care vor primi tratament în Egipt.

Preşedintele Consiliului pentru Securitate Naţională din Israel , Tzachi Hanegbi, declarase marţi că Israelul speră că Egiptul îşi va deschide graniţa pentru a permite ca răniţii să fie trataţi în spitalul de la Rafah şi în spitalele de campanie care pot fi înfiinţate pe partea egipteană a graniţei.

Hanegbi a mai spus că o serie de ţări au dat curs solicitării premierului Benjamin Netanyahu de a trimite nave care vor acosta în largul coastei Fâşiei Gaza şi vor servi ca spitale în mica zonă de sud-vest a Fâşiei pe care Israelul a desemnat-o ca zonă sigură, scrie The Times of Israel. "Echipe medicale vor fi prezente mâine (miercuri - n.r.) la punctul de trecere pentru a examina cazurile care vin (din Gaza) imediat ce sosesc şi pentru a stabili spitalele la care vor fi trimise", a declarat pentru AFP un oficial medical din oraşul egiptean El Arish.

Canalul 12 din Israel afirmă că Egiptul construieşte un spital de campanie chiar la graniţă.

Până acum, Egiptul s-a abţinut să permită civililor din Gaza să iasă din Gaza, limitând deschiderea frontierei doar la trecerea ajutoarelor umanitare. Propunerile israeliene ca Egiptul să primească refugiaţi din Gaza au înfuriat autorităţile de la Cairo, în special pentru că Ierusalimul a refuzat să promită public că cei care părăsesc Fâşia vor avea voie să se întoarcă, a declarat săptămâna trecută un oficial egiptean pentru The Times of Israel.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.