Partidul Noua Democraţie (ND, conservator), a obţinut o victorie în majoritatea regiunilor, în urma turului doi al alegerilor locale de duminică, însă a fost înfrânt la Atena şi în Tesalia, o regiune afectată dur de inundaţii în septembrie, potrivit Ministerului grec de Interne, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În capitala greacă, nepotul premierului, primarul în exerciţiu Kostas Bakoyannis, a fost înfrânt de către candidatul socialist Haris Doukas.

Haris Doukas a obţinut un scor 55%, iar Bakoyannis 44%.

Noua Democraţie a obţinut o majoritate în şapte dintre cele 13 regiuni în primul tur, la 8 octombrie, inclusiv în cele mai mari regiuni greceşti, de exemplu Atena şi Salonic.

Scrutinul de duminică a avut loc în şase regiuni.

Noua Democraţie a pierdut Tesalia, o regiune agricolă vitală Greciei, devastată de ploi diluviene în septembrie, solate cu 17 morţi şi care au distrus producţii de bumbac şi frcute şi care au ucis mii de animale.

Guvernatorul în exerciţiu al Tesaliei, Konstantinos Agorastos, a obţinut 40% dintre voturile exprimate, iar candidatul independent Kouretas Dimitrios aproximativ 58%.

ND a obţinut o victorie în regiunea Peloponez.

Acest al doilea tur a fost marcat de un absenteism masiv. Duminică seara, la ora 17.30, prezenţa la urne era de 31,2%, faţă de 42,6% în primul tur.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.