Agricultori polonezi au reluat acţiuni de blocare la frontiera cu Germania şi barau două posturi importante de trecere la Swiecko şi Gubinek în semn de protest faţă de reglementări ale Pactului Verde european şi de importuri ale unor produse din afara Uniunii Europene (UE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Blocarea a început duminică şi continuă până miercuri”, anunţă luni un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Marcin Maludy.

”Cele două benzi ale autostrăzii A2 sunt ocupate”, precizează el.

Fermieri au organizat la sfârşitul lui februarie o scurtă blocare a postului de frontieră Slubice.

Proteste ale agricultorilor au loc de mai multe săptămâni în Polonia, iar agricultori barează drumuri în întreaga ţară şi posturi la frontiera cu Ucraina.

Întâlniri ale ministrului polonez al Agriculturii cu fermieri au fost anunţate marţi.

Comisia Europeană (CE) a propus să slăbească - sau chiar să suprime - o parte a criteriilor ”verzi” stricte pe care noua Politică Agrocilă Comună (PAC) din peroada 2023-2027, care a intrat în vigoare anul trecut, le impune agricultorilor în vederea primirii unor plăţi europene.

State membre UE şi eurodeputaţi urmează să examineze aceste propuneri rapid, în vederea unei aprobări, până la sfârşitul lui aprilie.

Polonia este unul dintre cei mai mari susţinători ai Ucrainei de la lansarea ofensivei ruse, în februarie 2022, însă relaţiile le-au fost afectate în ultimele luni de contencioase comerciale, după ce Bruxellesul a deschis frontierele europene produselor agricole ucrainene care, acuză agricultorii polonezi, nu respectă normele UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.