Preşedintele american Donald Trump a afirmat într-o postare pe Twitter că are o relaţie „excelentă” cu liderul nord-coreean Kim Jong-un şi a reiterat faptul că Phenianul are potenţialul o creştere economică „extrordinară”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt de acord cu Kim Jong-un că relaţia noastră personală rămâne foarte bună, poate termenul excelent este chiar mai potrivit şi că un al treilea summit ar fi bun pentru că ne-am înţelege poziţiile mai bine”, a scris Trump pe Twitter.

„Coreea de Nord are un potenţial pentru o creştere extraordinară, pentru un succes economic sub conducerea lui Kim. Aştept cu nerăbdare ziua, care ar putea fi în curând, când armele nucleare şi sancţiunile vor fi înlăturate şi apoi voi vedea cum Coreea de Nord poate deveni una dintre cele mai de succes naţiuni din lume!”, a continuat Trump.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Comentariile au fost făcute de Trump după ce Kim Jong-un a declarat că va participa la un al treilea summit cu preşedintele american doar dacă SUA vor avea „atitudinea corectă”.

Kim a afirmat: „Suntem dispuşi să mai încercăm dacă SUA se oferă să organizeze un treilea summit cu atitudinea potrivită şi termeni acceptabili pentru ambele părţi”.
El a declarat, făcând referire la SUA: „Ei cred în mod greşit că dacă pun presiune pe noi, ne vor subjuga”, făcând apoi apel la Washington să oprească tacticile „ostile”.
Kim a adăugat că legăturile sale cu Trump rămân „excelente”.
Liderul nord-coreean a declarat că va acorda SUA timp până la sfârşitul anului pentru a lua „o decizie curajoasă” privind un nou summit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.