Donald Trump Jr., fiul mai mare al preşedintelui american şi-a lansat o carte de 300 de pagini, ”Isterici: cum se hrănesc progresiştii cu ură şi vor să ne facă să tăcem”, ”o carte pe care elitele de stânga nu vor să o citiţi”, în care-i atacă virulent pe cei care sunt anti-Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un amestec de genuri, între pamflet şi memorii, cartea era marţi, la lansare, pe poziţia a patra ca vânzări pe Amazon. Cu o zi înainte, preşedintele american i-a îndemnat pe cei aproximativ 66,6 milioane de abonaţi pe Twitter să o ”comande imediat”.

Donald Trump Jr., în vârstă de 41 de ani, care a rămas la New York să gestioneze împreună cu fratele său Eric Trump afacerile tatăllui lor, o dedică ”jalnicilor”, referindu-se la exprimarea nefericită a lui Hillary Clinton care, în campania prezidenţială din 2016, i-a etichetat astfel pe unii susţinători ai lui Trump.

Donald Trump Jr. a făcut din provocare un instrument de promovare.

El a creat un site pe care utilizatorul poate expedia un exemplar al cărţii sale ”stângistului preferat”.

Între ţintele sugerate se află Hillary Clinton, Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, tinerele alese Alexandria Ocasio-Cortez şi Ilhan Omar, transformate în ţapi ispăşitori ai conservatorilor sau senatorul republican Mitt Romney, foarte critic cu preşedintele.

Între acuzaţi luaţi drept ţinte în carte se află ţinte obişnuite ale preşedintelui american, precum presa tradiţională - catalogată drept ”inamicul poporului” -, fostul vicepreşedinte Joe Biden sau fostul procuror special Robert Mueller, "o marionetă bătrână”.

Donald Trump Jr. povesteşte, de asemenea, despre vizitele sale, pe când era copil, la bunicii săi dinspre mamă, în Cehoslovacia, care l-au vaccinat împotriva ”socialismului” revendicat de senatorul Bernie Sanders sau Alexandria Ocasio-Cortez.

Intervievat la CBS, el a declarat că a dat dovadă de reţinere.

”Aş fi putut să întind coarda şi mai mult şi să deschis focul, dar n-am făcut-o”, a declarat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.