Donald Trup a lansat o ofensivă pe toate fronturile împotriva Canadei, declarând un război comercial principalului partener economic al Statelor Unite, prin impunerea unor taxe asupra lemnului de construcţie şi ameninţând să o facă şi în privinţa produselor lactate,, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce a impus, luni seara, taxe importului de lemn de construcţie canadian, preşedintele american a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter, marţi dimineaţa: ”Canada a făcut activitatea producătorilor noştri de lapte din Wisconsin  şi din alte state de la frontieră foarte dificilă. Noi nu vom tolera asta. Veţi vedea”.

Relaţiile dintre preşedintele republican şi premierul canadian Justin Trudeau păreau, totuşi, mai degrabă bune. Însă, credincios promisiunilor sale din campanie, Trump a trecut în ofensivă împotriva acordurilor comerciale care, consideră el, îi dezavantajează pe americani.

”Eu sunt politicos, dar sunt şi foarte ferm în apărarea intereselor Canadei”, i-a răspuns Trudeau marţi, într-un interviu pentru postul CTV News.

”Ne vom angaja respectuos, dar ferm”, într-un dialog cu Statele Unite, pentru a le demosntra complexitatea integrării celor două economii frontaliere, a adăugat el.

Reunite, împreună cu Mexicul, prin Acordul de liber-schimb nord-american (ALENA/NAFTA), Statele Unite şi Canada au un volum de schimburi comerciale anual de aproape 545 de miliarde de dolari, care traduce, potrivit datelor americane, într-un deficit de 11,2 miliarde de dolari în defavoarea Washingtonului.

Însă, lovind în lemnul de construcţie, numit lemn de lucru în canada, Trump trezeşte un vechi dosar care creează disensiuni între cei doi vecini de 35 de ani.

Ansamblul importurilor de lemn de construcţie canadian în Statele Unite s-a ridicat în 2016 la 5,66 de miliarde de dolari, a precizat Departamentul american al Comerţului, anunţând luni seara impunerea unor taxe importurilor de la 3,02 la 24,12% în funcţie de produse. Însă doar unele, din acest total, sunt vizate.

Producătorii americani îşi acuză omologii canadieni că exportă acest material în Statele Unite la un preţ de dumping, adică sub costul de producţie, mulţumită subvenţiilor pe care le primesc.

Dacă aceste măsuri îi bucură pe producătorii americani de lemn, ele îngrijorează sectorul construcţiilor. Potrivit unor estimări, costul construcţiei unei case în Statele Unite ar putea să crească cu 12% din cauza acestor taxe.

URMEAZĂ LAPTELE

Mexicul părea până în prezent ţinta privilegiată a lui Donald Trump, însă el a ales să-şi întoarcă ”tunurile” comerciale către vecinul său de la nord.

Secretarul american al Comerţului Wilbur Ross a subliniat marţi, în declaraţii pe care le-a făcut la Casa Albă, că statul canadian este ”un aliat apropiat, un aliat important” al Statelor Unite.

”Ei sunt în general un vecin bun, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să urmeze regulile jocului”, a spus el.

”Să ne inunde cu lemn nu înseamnă bună vecinătate şi există sentimentul în industria laptelui că au luat o decizie un pic abruptă săptămâna trecută”, a adăugat el.

Laptele, într-adevăr, este altul dintre dosarele pe care administraţia americană vrea să le pună pe masă.

Într-o vizită, săptămâna trecută, în Wisconsin, un stat din nordul Statelor Unite, un mare producător de lapte şi de brânză, Donald Trump a catalogat drept ”ruşinoase” măsurile canadiene de limitare a importurilor de concentrat de proteine din lapte.

Acestea pun producătorii de lapte americani într-o situaţie dificilă, în contextul în care canadienii afirmă că ele vizează doar să reducă efectele unei supraproducţii de cealaltă parte a frontierei.

Aceste salve americane intră în cadrul dorinţei lui Trump de a renegocia ALENA/NAFTA. El a denunţat în campanie acest acord încheiat în 1994, catalogându-l drept un ”dezastru” pentru economia americană şi acuzându-l de dispariţia a milioane de locuri de muncă.

”Dacă NAFTA funcţiona corect, n-ar fi existat acest gen de situaţii spionoase şi nedorite, una după alta. Deci, eu cred că NAFTA nu a funcţionat aşa cum ar fi trebuit”, a apreciat Ross marţi.

Această ofensivă comercială a administraţiei americane ameninţă şi alte sectoare şi parteneri.

Trump a evocat săptămâna trecută posibile măsuri în sectorul oţelului, afirmând că scăderea producţiei naţionale din cauza creşterii importurilor ameninţă securitatea naţională a ţării.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.