Doi tineri americani, Finnegan Lee Elder şi Gabriel Natale-Hjorth, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă de către un tribunal de la Roma, cu privire la uciderea unui carabinier, Mario Cerciello Rega, în iulie 2019, în timp ce se aflau în vacanţă în capitala italiană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Finnegan Lee Elder şi Gabriel Natale-Hjorth, care aveau 19 şi respectiv 18 ani la momentul faptelor, au fost găsiţi vinovaţi de uciderea cu arma albă a lui Mario Cerciello Rega, la vârsta de 35 de ani, într-o intervenţie, cu un coleg.

Finnegan Lee Elder, care a recunoscut că i-a aplicat 11 lovituri de cuţit victimei, a dat asigurări că a fost atacat, alături de Gabriel Natale-Hjorth, de bărbaţi despre care credeau că erau traficanţi de droguri.

Potrivit unor elemente culese în cadrul anchetei, cei doi americani i-au luat rucsacul intermediarului unui dealer, care le-a vândur aspirină în loc de cocaină şi i-au cerut 100 de euro pentru a i-l da înapoi.

Însă intermediarul, un informator al autorităţilor, a avertizat forţele de ordine, iar cei doi carabinieri s-au dus la întâlnire în locul stabilit, în vederea efectuării schimbului.

Acuzaţii, originari din San Francisco, în California, susţin că cei doi carabinieri, care erau îmbrăcaţi în civil şi nu erau înarmaţi nu s-au identificat ca atare.

Colegul carabinierului ucis, Andrea Varriale, a respins această versiune.

”Ne-am prezentat drept carabinieri”, a depus el mărrturie la proces.

În pofida faptului că Mario Cerciello a fost înjunghiat de Finnegan Lee Elder, Gabriel Natale-Hjorth a fost condamnat în virtutea legii italiene, care prevede că oricine participă în mod indirect la o crimă poate fi acuzat de omor.

Această crimă din vara lui 2019 a provocat o emoţie puternică în Italia şi un val de simpatie faţă de tânărul carabinier, care tocmai se întosese din luna de miere.

Însă apărarea a evidenţiat declaraţii contradictorii şi deficienţe în anchetă - un proces-verbal falsificat şi mărturie mincinoasă a carabinierului Varriale, care a dat asigurări că era înarmat la momentul faprelor.

Acest caz a provocat o polemică, în urma difuzării unei fotografii în care Gabriel Natale-Hjorth era surprins legat la ochi şi cu mâinile legate la spate într-un post de poliţie, după arestare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.