Doi şerpi boa constrictor au fost găsiţi pe terenul clubului de golf Blackwell Grange din Darlington la un interval de o săptămână. Primul a fost descoperit pe 13 iunie, în timpul unei lecţii de golf pentru copii, după ce mingea lovită de o fată de 12 ani a aterizat chiar pe şarpe, relatează The Guardian.
Aaron Cox, în vârstă de 40 de ani, instructorul care susţinea lecţia, a povestit că a folosit crosa de golf pentru a îndepărta boa de pe teren, după care l-a pus într-o cutie. A procedat la fel şi în cazul celui de-al doilea şarpe, găsit pe 20 iunie, în apropierea unei zone cu iarbă înaltă de pe teren. El a spus că a dus ambele reptile la un magazin specializat din apropiere, însă acestea au murit deoarece erau „pline de boli”.
Cox, care s-a mutat din Australia în Regatul Unit în urmă cu opt ani, a spus că este obişnuit cu şerpii din ţara natală şi că nu era neobişnuit să vadă vipere pe terenul de golf, însă şerpi mari precum boa constrictor nu mai fuseseră văzuţi niciodată în această parte a Angliei.
„Sunt aici de şase sau şapte veri şi nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Iar acum am văzut doi într-o săptămână şi încă trei au fost găsiţi în North Yorkshire”, a spus el.
Boa constrictor este originar din America de Sud şi poate depăşi trei metri lungime. În ciuda dimensiunilor, este considerat în general inofensiv pentru oameni, deoarece nu este veninos şi atacă foarte rar persoane, preferând prăzi de dimensiuni mai mici.
Aceşti şerpi sunt animale de companie populare, însă pot trăi peste 30 de ani şi necesită multă hrană şi îngrijire, ceea ce îi determină pe unii proprietari să îi abandoneze. Cox crede că fostul proprietar i-a lăsat pe terenul de golf „pentru că nu îi mai putea întreţine, costurile cu hrana deveniseră prea mari şi erau bolnavi, iar în loc să îi ducă la RSPCA, la un magazin de animale sau la un veterinar, pur şi simplu i-a abandonat şi i-a lăsat să moară”.
Cox a spus că este întristat de felul în care au fost trataţi şerpii şi speră ca oamenii să se gândească foarte bine dacă sunt pregătiţi să crească un boa constrictor sau orice alt animal de companie, dacă nu sunt capabili să îi ofere îngrijirea necesară.
„Este păcat şi un gest destul de crud din partea celui care a făcut asta”, a spus el. „Sper doar să se gândească de două ori înainte să mai facă aşa ceva sau, dacă au şerpi ca animale de companie, să se gândească bine ce fac cu ei dacă nu îi mai pot îngriji.”
Societatea Regală pentru Prevenirea Cruzimii faţă de Animale (RSPCA) a transmis că este îngrijorată de faptul că şerpii au fost abandonaţi pe terenul de golf şi a cerut oricărei persoane care deţine informaţii directe care să demonstreze că reptilele au fost abandonate intenţionat să contacteze organizaţia pentru a contribui la identificarea persoanei responsabile.




























