UPDATE-Agenţi federali implicaţi în uciderea lui Alex Pretti la Minneapolis, suspendaţi din funcţie

UPDATE-Agenţi federali implicaţi în uciderea lui Alex Pretti la Minneapolis, suspendaţi din funcţie

Agenţi de la Serviciul Vămilor şi Protecţiei Frontierei (CBP) implicaţi în uciderea prin împuşcare a lui Alex Pretti, la Minneapolis, au fost suspendaţi provizoriu din funcţie, scrie presa americană.

Numărul agenţilor suspendaţi era necunoscut imediat, scrie The New York Times, care citează un oficial de la Departamentul Securităţii Interne (DHS).

Un raport al DHS remis Congresului arată că doi agenţi federali din cadrul CBP au deschis focul, sâmbătă, la Minneapolis, împotriva lui Alex Pretti, pe care l-au rănit mortal.

DHS anunţă că doi agenţi CBP implicaţi în uciderea lui Alex Pretti au fost suspendaţi în cadrul unor proceduri standard, potrivit Fov News.

Departamentul afirma iniţial că infirmierul la terapie intensivă la un spital de veterani, în vârstă de 37 de ani, ”voia să facă cât mai multe pagube posibil şi să masacreze forţele de ordine”.

Nimic în raportul DHS nu susţine aceste acuzaţii, contrazise de înregistrări video şi de martori.

Alex Pretti purta o armă la centură şi deţinea un permis de portarmă.

Însă în nicio înregistrare video el nu apare cu arma în mână.

Din contră, o analiză NYT, care are la bază multiple imagini video ale scenei, a arătat că poliţiştii au tras zece focuri de armă - dintre care şase în timp ce victima era întinsă şi nemişcată la pământ.

Aceste înregistrări video arată că el a fost dezarmat înainte să fie ucis.

Televiziunea prin cablu MS NOW (My Source for News, Opinion, and the World, deţinută de Versant) a anunţat prima că agenţii implicaţi în uciderea lui Alex Pretti au fost suspendaţi, citând o sursă anonimă.

Acesta a fost al doilea incident în care agenţi federali au ucis cetăţeni americani în Minneapolis, în Minnesota, în ianuarie.

Aceste drame au declanşat un val de proteste la nivel naţional.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră