Atacurile care au zguduit din temelii Statele Unite ale Americii, pe 11 septembrie 2001, au părut să ducă la o unitate fără precedent în ţară, dar sentimentul născut atunci a dispărut treptat în ultimii 15 ani, măcinat de disputele legate de rasă, imigraţie, securitate naţională, abuzurile poliţiei şi politică, scrie Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După 11 septembrie, semnele unei unităţi redescoperite au părut să apară peste tot: de la locuinţele unde au apărut drapele americane aproape peste noapte, până la treptele Capitoliului unde congresmenii au lăsat deoparte diferendele dintre partide pentru a cânta împreună “God Bless America” (Dumnezeu să binecuvânteze America).

Sentimentele de coeziune au dispărut, însă, în ultimii 15 ani. Un sondaj Gallup a arătat că mândria naţională a americanilor a ajuns anul acesta la cel mai scăzut nivel. Într-o ţară care pare în prezent măcinată de disputele dure privind rasa, imigraţia, securitatea naţională, acţiunile poliţiei şi certurile politice, omenii inspiraţi de spiritul unui obiectiv comun după 11 septembrie deplâng dispariţia acestuia.

Jon Hile s-a gândit că ar putea ajuta la curăţarea Ground Zero, locul unde au fost Turnurile Gemene, pentru că avea experienţă în controlul poluării industriale a aerului. Aşa că a plecat din Louisville, Kentucky, pentru a face voluntariat, o experienţă ce i-a schimbat viaţa. Când s-a întors acasă, a devenit pompier.

Hile, care conduce în prezent o companie de management al riscurilor, îşi aminteşte perioada de după atentate ca una de bunătate comună, când “toată lumea a înţeles cât de repede se pot schimba lucrurile (…) şi cât de repede te poţi simţi vulnerabil”.

Un deceniu şi jumătate mai târziu, el vede o ţară în care stresul economic a împins mulţi oameni să fie interesaţi numai de ei înşişi, în care oamenii preferă să nu iasă din zona de confort

„Aş vrea să ne amintim cu adevărat (…), aşa cum am spus că nu vom uita niciodată”, spune el.

Terorismul nu se afla printre temerile principale ale americanilor la începutul lunii septembrie 2001, fiind devansat de problemele economice. Un sondaj Gallup publicat în acea perioadă a arătat că numai 43% dintre americani erau satisfăcuţi de modul în care decurgeau lucrurile.

Apoi, în mai puţin de două ore, pe 11 septembrie, SUA au pierdut aproape 3.000 de oameni, două dintre cele mai înalte clădiri şi sentimentul că este de neatins. Însă din şoc, teamă şi durere a renăscut sentimentul unei identităţi comune, un angajament din suflet faţă de o naţiune indivizibilă.

Magazinele au rămas fără drapele. Americanii, de la o coastă la alta, au strâns în mâini lumânări şi s-au rugat nopţi întregi, au donat sânge şi miliarde de dolari, au aclamat pompierii şi poliţiştii. Recruţii din armată au invocat atentatele ca motiv pentru înrolare. Congresul a renunţat la dispute pentru a adopta un set de măsuri de luptă împotriva terorismului şi de ajutare a victimelor, în valoare de 40 de miliarde de dolari, la numai trei zile după atacuri. În plus, ratele de aprobare a congresmenilor şi preşedintelui au ajuns la cote istorie.

Autorităţile au scos o ediţie specială de timbre, cu deviza “United We Stand”, iar americanii au fost de acord.

Un sondaj Newsweek a arătat că 79% dintre americani au considerat că atentatele din 11 septembrie au făcut ţara mai puternică şi mai unită.

„Chiar am văzut oameni mobilizându-se pentru America (…) şi am fost foarte mândră de acest lucru”, îşi aminteşte Maria Medrano-Nehls, fostă bibliotecară în Lincoln, Nebraska. Fiica sa adoptivă, sergentul Linda Tarango-Griess, a fost ucisă de o mină în Irak, în 2004.

Acum, Medrano-Nehls crede că uzura războaielor din Irak şi Afganistan, precum şi lupta politică i-au divizat pe americani şi o doare sufletul când se gândeşte la armata care serveşte o ţară atât de sfâşiată.

Larry Brook îşi aminteşte încă mulţimea strânsă la o ceremonie inter-religioasă în memoria victimelor din 11 septembrie organizată la Pelham, în Alabama. Numărul oamenilor părea o măsură tangibilă a nevoii de a sta uniţi.

Acum? “Nu cred că suntem nici măcar aproape”, spune Brook, editor la revista Southern Jewish Life. Pentru el, diferendele politice şi privind Orientul Mijlociu fac imposibilă găsirea unui teren comun.

La trei zile după 11 septembrie, Joseph Esposito era la Ground Zero când preşedintele republican George W. Bush a “luat taurul de coarne” şi a promis că atacatorii “ne vor auzi pe toţi în curând”.

Momentul a devenit un simbool al puterii şi hotărârii americane, iar Esposito, în perioada respecitvă şeful Poliţiei din New York, a fost marcat de “camaraderia, unitatea”acelor zile.

Îşi aminteşte de susţinerea de care se bucura poliţia atunci şi constată cât de mult se schimbase deja tonul în timpul protestelor Occupy Wall Street din 2011, când poliţia a arestat sute de manifestanţi, dintre care mulţi spun că ofiţerii i-au ridicat şi i-au bruscat fără motiv.

În prezent comisar pentru administrarea situaţiilor de urgenţă în oraş, Esposito a privit de pe margine mişcarea naţională de proteste care a luat amploare în ultimii ani în urma uciderii unor oameni de culoare, neînarmaţi, de către forţele de ordine.

Acum, Esposito speră ca, prin activitatea sa, să aducă din nou unitatea. Vrea ca oamenii să simtă că autorităţile locale ajută toate cartierel în egală măsură pentru a face faţă dezastrelor. “Cei (mai bogaţi – n.r.) 1% nu trebuie să fie mai bine pregătiţi decât restul de 99%”, a subliniat el. “Dacă toată lumea simte că îşi primeşte partea corectă, acest lucru alimentează sentimentele bune ale unor faţă de alţii”, a adăugat el.

Cu toate semnele de camaraderie şi unitate după atentatele din 11 septembrie, primul atac din răzbunare a avut loc la numai patru zile după atacuri, potrivit autorităţilor. Balbir Singh Sodhi a fost împuşcat în timp ce depunea flori în memoria victimelor ridicat la o benzinărie din Mesa, Arizona. Potrivit procurorilor, criminalii l-au confundat pe Sodhi, un imigrant indian sikh, cu un arab.

Faptul că sute de oameni s-au strâns, în semn de solidaritate, în noaptea în care a fost ucis fratele său i-a arătat Ranei Singh Sodhi, din Gilbert (Arizona), “măreţia unităţii”. Însă, în ultimii ani, el a simţit “din nou o schimbare către ură”. El se teme că politicienii alimentează animozitatea faţă de imigranţi şi faţă de minorităţi.

De aceeaşi părere este şi imamul Abdur-Rahim Ali.

După 11 septembrie, el i-a invitat pe membrii echipelor de urgenţă la ceai şi cafea la Centrul Islamic pentru nord-estul Denverului, pentru a-şi exprima recunoştinţa pentru munca lor şi pentru a subliniat că musulmanii ”sunt americani obişnuiţi”.

Acum, Ali, care este de culoare, crede că musulmanii şi persoanele de culoare sunt demonizaţi prin declaraţiile “incendiare şi care provoacă diviziuni” ale politicienilor.

La 15 ani după atentate, unii americani se cred că numai o nouă catastrofă ar putea uni din nou ţara, iar alţii spun că nici măcar acest lucru nu va mai avea un efect semnificativ.

Mulţi ar vrea ca liderii politici să aibă un ton mai conciliant sau ca oamenii de rând să facă un efort şi să se respecte reciproc.

Când Sonia Shah se gândeşte la unitatea americană după atacurile în care a fost ucis tatăl ei, Jayesh, la World Trade Center, se gândeşte la valurile făcute o piatră aruncată în lac. Unda cea mai apropiată de locul impactului – cercul de susţinere a oamenilor afectaţi direct de tragedie – este ceea mai puternică. Spre exterior, mai amplă şi mai difuză, este unda reprezentată de mulţimea care dezbate politicile de după 11 septembrie. “De regulă vedem cercurile exterioare, marcate de certuri (…). Dar eu cred că există întotdeauna curentul de unitate de dedesubt”, a explicat ea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.