Departamentul de Justiţie afirmă că o fotografie conţinând o imagine a preşedintelui Donald Trump, care a fost eliminată din arhiva dosarelor Epstein, a fost repusă în baza de date online.
Imaginea arată un sertar de birou cu mai multe fotografii, inclusiv una în care apar Trump, asociata lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell, şi alte persoane. Aceasta a fost publicată vineri seara, ca parte a documentelor legate de Epstein divulgate de Departamentul de Justiţie.
Imaginea a dispărut de pe site-ul web sâmbătă. Într-o declaraţie publicată duminică pe X, Departamentul de Justiţie a afirmat că aceasta a fost eliminată în timp ce agenţia verifica dacă era necesar să se mai redacteze alte informaţii pentru a proteja victimele.
„Districtul sudic al New Yorkului a semnalat o imagine a preşedintelui Trump pentru posibile măsuri suplimentare de protejare a victimelor. Din prudenţă, Departamentul de Justiţie a eliminat temporar imaginea pentru o analiză suplimentară”, se arată în declaraţie.
„După analiză, s-a stabilit că nu există dovezi că vreuna dintre victimele lui Epstein este reprezentată în fotografie, iar aceasta a fost repostată fără nicio modificare sau redactare”, s-a mai precizat în comunicat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...








