Directorul spitalului Al-Shifa a fost arestat de armata israeliană, a declarat pentru AFP un medic de la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dr. Muhammad Abu Salmiya a fost arestat împreună cu mai mulţi membri ai personalului medical", a declarat joi pentru Agenţia France-Presse (AFP) Khaled Abu Samra, şef de secţie la spitalul Al-Shifa, cel mai mare spital din Gaza.

Armata israeliană nu a confirmat sau infirmat încă aceste informaţii, scrie Le Monde.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Pe de altă parte, cotidianul Haaretz, citat de The Guardian, relatează că o sursă din cadrul armatei israeliene a declarat că Mohammad Abu Salmiya a fost arestat în timp ce se afla pe coridorul umanitar ce duce spre sudul Fâşiei Gaza.

Directorul spitalului declarase anterior pentru AFP că a primit un "ordin" de evacuare la 18 noiembrie, după ce refuzase unul anterior, în timp ce armata israeliană a afirmat că a evacuat sute de pacienţi şi persoane strămutate de la Al-Shifa la "cererea" aceluiaşi medic. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.