Autobuze cu deţinuţi palestinieni au sosit luni la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, relatează AFP şi The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bărbaţi purtând pulovere de lână ale serviciilor penitenciare israeliene stătau la geamurile autobuzelor pentru a saluta o mulţime compactă venită să-i primească, a constatat un videojurnalist AFP.

Deţinuţii urmau să sosească în curtea complexului spitalicesc Nasser, situat în acest oraş important, în sudul Fâşiei Gaza.

Scena a fost pregătită timp de ore, pe un teren nisipos, mărginit de depozite.

Un baner al Hamas care le ura ”bine aţi venit” deţinuţilor eliberaţi a fost desfăşurat în faţa mulţimii.

Deţinuţii au fost eliberaţi luni dimineaţa dintr-o închisoare din Israel, în cadrul unui acord cu Hamasul, în schimbul eliberării ostaticilor israelieni.

Pe de altă parte, 154 de deţinuţi palestinieni eliberaţi şi expulzaţi din Israel au sosit în Egipt, la punctul de trecerea frontierei cu Fâşia Gaza de la Rafah, anunţă un oficial egipten, relatează The Associated Press.

Ei urmează să fie trimişi în terţe ţări, în cadrul unui acord încheiat de israel cu Hamas, precizează sub protecţia anonimatului acest oficial,  la curent cu implementarea acordului.

Ei fac parte din cei peste 1.900 de deţinuţi palestinieni eliberaţi de Israel în schimbul eliberării de către Hamas a ostaticilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.