Departamentul de Stat acuză Cuba, într-un raport în care nu face nicio dezvăluire importantă, dar prin care vrea să exercite presiuni asupra Havanei, de faptul că desfăşoară de zeci de ani de zile acţiuni de ”subversiune” şi ”spionaj” în SUA

Departamentul de Stat acuză Cuba, într-un raport în care nu face nicio dezvăluire importantă, dar prin care vrea să exercite presiuni asupra Havanei, de faptul că desfăşoară de zeci de ani de zile acţiuni de ”subversiune” şi ”spionaj” în SUA

Diplomaţia americană acuză luni Cuba de faptul că desfăşoară de zeci de ani acţiuni de ”subversiune” şi ”spionaj” împotriva Statelor Unite, într-un raport publicat luni, prin care vrea să exercite presiuni împotriva Guvernului comunist al insulei caraibe, relatează AFP.

Acest nou raport - care nu face nicio dezvăluire importantă - este un mijloc prin care Washingtonul vrea să crească şi mai mult presiunea împotriva Cubei, în paralel cu o blocadă a petrolului, noi sancţiuni şi inculparea fostului preşedinte cubanez Raul Castro.

După răsturnarea de la putere, în ianuarie, a liderului venezuelean Nicolas Maduro, un aliat al Havanei, Guvernul lui Donald Trump lasă să planeze ameninţarea unei intervenţii directe împotriva acestei insule, situate la aproximativ 150 de kilometri de coastele Floridei.

Cuba a desfăşurat un "lung război organizat, de uzură, de spionaj, de infiltrare, de sabotaj, al unor reţele paralele şi unei infrastructuri revoluţionare concepută să întoarcă America împotriva sa însăşi", arată în acest raport Departamentul de Stat.

Potrivit Washingtonului, Cuba a reuşit să se infiltreze în "timp de zeci de ani, fără să fie detectată" diplomaţia americană şi Departamentul Apărării "la cel mai înalt nivel".

Exemple de agenţi cubanezi infiltraţi la Washington - deja cunoscute - sunt numeroase, ca cel al lui Ana Montes, o analistă a serviciilor militare americane de informaţii, în realitate o spioană a Cubei, arestată în 2001.

Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a încercat, la rândul său, în numeroase rânduri, să asasineze lideri cubanezi.

În acest raport publicat luni, Departamentul de Stat acuză de asemenea Guvernul comunist cubanez de faptul că a "construit o vastă reţea revoluţionară" pe teritoriul american - de la Black Panthers de ieri, la stânga radicală din prezent.

Diplomaţia americană acuză Cuba de faptul că are în continuare legături cu "asociaţii puternice de stânga, colective anti-ICE", foarte urâtă poliţie a imigraţiei, sau cu "grupări socialiste".

Departamentul de Stat reia retorica furibundă folosită de către Donald Trump, de câteva săptămâni, prin care îşi prezintă opozanţii drept "extremişti".

Preşedintele republican susţine că insula reprezintă "o ameninţare extraordinară" la adresa securităţii naţionale a Statelor Unite.

El a ameninţat de mai multe ori cu o "preluare a controlului" a Cubei.

Secretarul său de Stat Marco Rubio, de origine cubaneză, care conduce această campanie, ameninţa în mai că Statele Unite sunt "hotărâte" să impună o schimbare pe insula comunistă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră