Departamentul de Stat al SUA afirmă că Evan Gershkovich, jurnalistul de la Wall Street Journal care este reţinut în Rusia, este reţinut pe nedrept, relatează CNN. Desemnarea subliniază declaraţiile guvernului Statelor Unite potrivit cărora acuzaţiile de spionaj împotriva reporterului sunt nefondate şi va împuternici guvernul american să exploreze toate căile pentru a încerca să obţină eliberarea acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Astăzi, secretarul Blinken a stabilit că Evan Gershkovich este reţinut pe nedrept de Rusia", a declarat luni, într-o declaraţie, purtătorul de cuvânt adjunct principal al Departamentului de Stat, Vedant Patel.
 
Desemnarea subliniază declaraţiile guvernului Statelor Unite potrivit cărora acuzaţiile de spionaj împotriva reporterului sunt nefondate şi va împuternici guvernul american să exploreze toate căile pentru a încerca să obţină eliberarea acestuia. 
 
Cazul lui Gershkovich va fi acum gestionat la Departamentul de Stat prin intermediul Biroului trimisului prezidenţial special pentru afaceri cu ostatici.  
 
Ambii americani care au fost aduşi recent acasă din Rusia - Trevor Reed şi Brittney Griner - fuseseră desemnaţi ca fiind deţinuţi pe nedrept şi au fost eliberaţi în cadrul unor schimburi de prizonieri. 
 
Paul Whelan, care rămâne încarcerat în Rusia, a fost, de asemenea, declarat deţinut pe nedrept. 
 
În declaraţia sa, Patel a spus că "guvernul american va oferi tot sprijinul adecvat domnului Gershkovici şi familiei sale".
 
"Facem apel la Federaţia Rusă să îl elibereze imediat pe domnul Gershkovich", a mai spus el. "De asemenea, solicităm Rusiei să elibereze cetăţeanul american reţinut pe nedrept Paul Whelan".
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.