Preşedintele Comitetului Naţional Democrat, Tom Perez, a cerut joi renumărarea voturilor din Iowa, după o serie de probleme care au întârziat anunţarea rezultatelor pentru primul scrutin al partidului pentru nominalizarea candidatului la preşedinţie şi care au creat incertitudini legate de acurateţea acestora, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Destul e destul. În urma problemelor care au apărut în implementarea planului de selectare a delegaţilor şi pentru a asigura încrederea publică în rezultate, cer Partidului Democrat din Iowa să înceapă imediat renumărarea voturilor”, a scris Perez pe Twitter.

La patru zile după votul care a avut loc în 1.600 de locaţii din Iowa, luni seara, nu a fost declarat un învingător.

După numărarea a 97% dintre voturi, Pete Buttigieg, fost primar al South Bend, Indiana, în vârstă de 38 de ani, are 26,2% din echivalentul delegaţilor statului, iar senatorul Bernie Sanders 26,1%, potrivit Partidului Democrat din Iowa.

Nu este clar când vor fi publicate celelalte rezultate, iar procesul de vot defectuos a umbrit eforturile democraţilor de a găsi un contracandidat pentru preşedintele republican Donald Trump.

Întârzierea a fost atribuită inţial unei probleme tehnice a unei noi aplicaţii mobile, dar au apărut şi alte motive de îngrijorare.

”Partidul Democrat din Iowa a primit ”un număr neobişnuit de mare de apeluri” pe linia hotline a votului de luni seară, din partea unor apelanţi ”care închideau imediat după ce se conectau, susţinători ai preşedintelui Donald Trump care au sunat pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Partidul Democrat şi locuitori din Iowa care doreau să confirme detalii”, a declarat joi un oficial al partidului.

Reprezentanţi ai partidului au lucrat pentru a semnala şi bloca apelurile multiple care păreau să încerce să aglomereze liniile şi să intervină îm raportarea rezultatului votului, a spus oficialul.

New York Times a relatat mai devreme că peste 100 de centre au raportat rezultate care prezentau inadvertenţe interne, date lipsă sau erau imposibile potrivit regulilor votului, punând sub semnul întrebării numărarea voturilor.

Reprezentantul partidului a refuzat să comenteze informaţia publicată de Times.

Partidul Democrat din Iowa anunţase anterior că pentru a asigura acurateţea numărătorii vor fi folosite fotografii ale rezultatelor şi o evidenţă pe hârtie.

Vorbind în New Hampshire, Sanders a spus că numărătoarea voturilor din Iowa este ”o eroare” şi a apreciat că este nedrept pentru toţi candidaţii.

Însuşi Trump a criticat procesul, cu toate că şi propriul său partid a schimbat învingătorul declarat în Iowa la două săptămâni după votul pentru nominalizarecare a avut loc în 2012.

Candidaţii democraţi au plecat în campanie în New Hampshire, unde votul pentru nominalizare va avea loc săptămâna viitoare, dar au continuat să critice votul din Iowa. Fostul vicepreşedinte Joe Biden a calificat întregul proces drept ”un pumn în stomac”.

Biden, care era considerat în trecut a avea prima şansă la nominalizare la nivel naţional, s-a plasat abia pe poziţia a patra, în urma senatoarei Elizabeth Warren.

După problemele care au avut loc în Iowa, Partidul Democrat din Nevada, care va organiza votul în 22 februarie, ”va renunţa atât la aplicaţie cât şi la Shadow”, compania care a dezvoltat aplicaţia de raportare a rezultatelor pentru Iowa şi Nevada, a declarat  purtătorul de cuvânt al partidului, Molly Forgey.

”Din fericire pentru noi, am avut o serie de planuri de rezervă şi, având în vedere situaţia sau orice alt scenariu, avem un plan de rezervă”, a adăugat Forgey.

”În acest moment analizăm care este cea mai bună soluţie, care plan de rezervă va fi cel mai sigur pentru ca democraţii să aibă încredere în el”, a spus aceasta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.