Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri că o delegaţie se află în drum, în vederea unor noi negocieri cu Rusia - miercuri seara, în timp ce Rusia anunţă că această întâlnire urmează să aibă loc joi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Delegaţia ucraineană este aşteptată joi dimineaţa în Belarus, la negocieri ruso-ucrainene cu privire la un armistiţiu, a anunţat miercuri negociatorul-şef rus Vladimir Medinski, în toiul invaziei ruse a Ucrainei.

Preşedinţia ucraineană a confirmat ulterior că o delegaţie este în drum către locul acestei noi faze a negocierilor, a doua rundă de la începutul războiului.

”Delegaţia ucraineană se îndreaptă către locul negocierilor”, a anunţat serviciul de presă al preşedinţiei ucrainene.

”Ne aşteptăm ca ei să fie aici mâine (joi) dimineaţa”, a anunţat Vladimir Medinski într-un briefing difuzat la televiziunea rusă.

Aceste negocieri urmează să aibă loc în zona Bialowieza, o localitate poloneză situată în apropiere de frontiera cu Belarusul, al cărei nume este purtat de o pădure care se întinde de o parte şi de alta a frontierei polonzo-belaruse, şi care a fost aleasă ”împreună” de către cele două părţi, a anunţat negociatorul-şef rus.

Potrivit lui Medinski, acest loc convine delegaţiei ucrainene, pentru că aceasta ajunge acolo prin Polonia.

O primă rundă de negocieri ruso-ucrainene a avut loc la 28 februarie, însă s-a încheiat fără progrese reale.

Rusia continuă să ceară o ”demilitarizare totală” a Ucrainei, care constitue în opinia sa o ameninţare ca aliată a Occidentului.

Kievul exclude orice capitulare.

Forţe ruse îşi continuau miercuri ofensiva în mai multe oraşe, în Ucraina, ka Harkov (est), unde au trimis trupe aeroporttate şi unde au efectuat bombardamente, în a şaptea zi a invaziei ruse.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.