ONU a adoptat luni o Declaraţie Politică minimală cu privire la condiţia femeilor care încearcă să apere ceea ce au obţinut în mai multe ţări, fără să caute noi căi de a avansa în privinţa egalităţii între sexe, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această declaraţie urmează să fie aprobată la cea de-a 64-a sesiune a Comisiei Condiţiei Femeilor - redusă la câteva ore, în contextul în care urma să dureze până la 20 martie şi să adune 12.000 de participante din întreaga lume.

Din cauza epidemiei de coronavirus, secretarul general al ONU Antonio Guterres a recomandat statelor membre să nu trimită delegaţii la New York. Au fost anulate dezbateri şi evenimente legate de sesiune -a doua cea mai importantă ţinută anual în megalopolisul american, după Adunarea Generală din septembrie.

Textul adoptat reia liniile mari ale Declaraţiei de la Beijing care, în 1995, a condus la emanciparea şi promovarea femeilor în întreaga lume. Ea defineşte obiectivele egalităţii sexelor în diverse domenii, inclusiv în economie, în lupta împotriva violenţelor, în privinţa femeilor la putere şi mediului.

Franţa a prevăzut să găzduiască în iulie o conferinţă ONU, care nu este citată în declaraţia adoptată luni şi intitulată ”Beijing+25”, în vederea urmăririi şi dezvoltării câştigurilor legate de condiţia femeii de 25 de ani.

”Situaţia lor nu este deloc la nivelul la care ar trebui să fie, după toţi aceşti ani de la întâlnirea de la beijing”, relevă amabsadorul Uniunii Europene (UE) La ONU, suedezul Olof Skoog.

”Aceasta nu este o problemă de interes, pentru că există un avânt politic activ în favoarea unui recul în mai multe ţări”, le-a explicat el jurnaliştilor.

În vedere evitării unui eşec, negociatorii au suprimat orice trimitere la sănătatea sexuală reproductivă - împotriva căreia luptă de maii mulţi ani de Statele Unite, care văd în ea o încurajare a avortului - şi menţiuni cu privire la familie, interpretate în mod restrictiv şi conservator de către Rusia, Arabia Saudită, Egipt sau Algeria, potrivit unor diplomaţi.

DISCRIMINARE, VULNERABILITATE

Declaraţiile politice cu privire la condiţia femeii sunt adoptate din cinci în cinci ani de ONU.

”Ambiţia anul acesta este mai degrabă să protejăm ceea ce avem, decât să avandăm în dosare”, recunoaşte Skoog.

În declaraţie se exprimă ”îngrijorarea” statelor membre ONU faţă de ”progrese care nu sunt suficient de rapide sau suficient de profunde”, în contextul în care ”în anumite domenii ele sunt inegale şi subzistă lacune importante”.

Cu titlul de exemplu, în domeniul politic, notează un diplomat, trei parlamentari din patru, în lume, sunt femei.

”La 25 de ani de la Declaraţia de la Beijing, nicio ţară nu a realizat deplin egalitatea între sexe”, ”niveluri de inegalitate importante persistă la scară mondială, iar numeroase femei şi fete sunt supuse unor forme mutiple şi tot mai încrucişate de discriminare, vulnerabilitate şi marginalizare de-a lungul vieţii lor”, se deplânge în textul ONU.

În privinţa violenţelor cărora le sunt supuse femeile, aduse în prim-planul scenei de mişcarea #MeeToo în ceea ce priveşte atingerile de natură sexuală, semnatarii se angajează ”să elimine, prevină şi răspundă fomelor de violenţă şi practici nafste împotriva femeilor şi fetelor”.

Iar aceasta ”atât în în sferele publice, cât şi private, inclusiv pe reţele de socializare”. Ele promit, de asemenea, să lupte împotriva ”traficului de fiinţe umane şi sclaviei moderne” şi ”să garanteze acccesul la justiţie şi furnizarea de servicii de susţinere, mai ales juridică, sanitară şi socială tuturor femeilor victime ale vioenţelor”, se arată în declaraţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.