Un cutremur puternic, resimţit la Jakarta, a avut loc vineri în largul coastelor Insulei Java, în Indonezia, a anunţat agenţia indoneziană însărcinată cu gestionarea catastrofelor, care a avertizat că ar putea avea loc un tsunami de trei metri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Institutului american de geofizică USGS, seismul - de magnitudinea 6,9 - a avut loc la o adâncime de 42 de kilometri, la aproximativ 150 de kilometri în largul Labuan, la vest de Java, insula indoneziană cel mai dens populată, pe care se află capitala Jakarta.

Agenţia indoneziană de gestionarea catastrofelor a evocat o magnitudine de 7,4 şi o adâncime de zece kilometri.

”Există zone expuse unui grav risc de tsunami, care ar putea atinge o înălţime de trei metri”, a anunţat un reprezentant al acestei agenţii, Rahmat Triyono.

”Aşteptăm informaţii cu privire la pagube” provocate de seism, a spus el.

La Jakarta, locuitori au fugit afară din locuinţe în urma cutremurului, care a avut loc la ora locală 19.03 (15.03, ora României).

”Lustra se mişca la mine acasă, am ieşit în fugă din apartament, la etajul al 19-lea”, a declarat pentru AFP o locuitoare în vârstă de 50 de ani, Elisa. ”Toată lumea a fugit. A fost un cutremur puternic, care m-a speriat foarte tare”, a adăugat ea.

Un seism de magnitudinea 7,3 a avut loc la 14 iulie în nordul arhipelagului Molucelor, în estul Indoneziei, soldat cu cinci morţi şi mii de persoane deplasate.

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule şi insuliţe, care s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană şi eurasiatică), se află pe centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o activitate seismică puternică.

Un cutremur de magnitudinea 7,5, urmat de un tsunami, a avut loc anul trecut la Palu, pe Insula Sulawesi, soldat cu peste 2.200 de morţi şi mii de persoane date dispărute.

La 26 decembrie 2004, un seism foarte violent, de magnitudinea 9,1, a zguduit provincia Aceh, în vestul extrem al arhipelagului indonezian, şi a provocat un tsunami în tot Oceanul Pacific, soldat cu aproximativ 170.000 de morţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.