Taiwanul a fost zguduit luni seara de un cutremur ”puternic”, resimţit la Taipei de personal AFP, iar Agenţia Meteorologică taiwaneză a anunţat un seism de magnitudinea 5,5 în comitatul Hualien (est), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La 3 aprilie, regiunea Hualien a fost epicentrul unui cutremur de magnitudinea 7,4, soldat cu 17 morţi şi peste 1.100 de rîniţi pe insulă.

Cutremutul de luni a avut loc la ora locală 17.08 (12.08, ora României).

Potrivit Institutului american de geofizică USGS, cutremutul a avut o magnitudine de 5,3 şi s-a produs la 8,9 kilometri adâncime.

”Am avut impresia că asistăm la unul dintre cele mai puternice cutremure sau la una dintre cele mai puternice replici de la cutremurul mare de la începutul lunii”, potrivit unui angajat AFP.

Pompierii din Hualien a anunţat pe contul oficial pe reţee de socializare că au trimis echipe să înregistreze eventuale pagube cauzate de seism.

Taiwanul este afectat frecvent de cutremure, deoarece insula se află în apropierea juncţiunii a două plăci tectonice.

Cutremurul de la 3 aprilie a fost urmat de sute de replici, care au cauzat alunecări de teren în împrejurimile Hualien.

Acesta a fost cel mai grav seism de la cel de magnitudinea 7,6 care a avut loc în septembrie 1999, soldat cu 2.400 de morţi, cea mai gravă catastrofă din istoria modernă a Taiwanului.

Reglementări antiseismice mai stricte par că au contribuit de această dată la evitarea unei catastrofe majore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.