Un cutremur, evaluat ca fiind de magnitudinea 6,1 de către Agenţia meteo taiwaneză şi de 6,0 de către Institutul american de geofizică USGS, a avut loc miercuri în sud-estul Taiwanului, fără să fie semnalate imediat pagube sau victime, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cutrremurul a avut loc la ora locală 17.47 (11.47, ora României), la o adâncime de 11,9 kilometri potrivit Agenţiei Meteorologice Centrale din Taiwan - la o adâncime de zece kilometri potrivit USGS - în comitatul Taitung (sud-est).

Agenţia taiwaneză de luptă împotriva incendiilor nu a primit imediat nicio semnalare a unor pagbe la reţeaua de transport.

Seismul a fost resimţit până în nord, în capitala Taipei, unde imobilele s-au zgâlţâit.

Televiziuni locale au difuzat imagini cu produse care cădeau şi se spărgeau în raioane ale unor supermarketuri în oraşul Taitung.

Taiwanul înregistrează adesea cutremure, fiind situat la joncţiunea a două plăci tectonice, în apropierea Centurii de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

Ultimul cutremur important a avut loc în aprilie 2024, cel mai puternic din ultimii 25 de ani, de magnitudinea 7,4. Cel puţin 17 persoane au murit în acest cutremur, care a provocat alunecări de teren şi a avariat grav clădiri la Hualien.

Acesta a fost cel mai grav cutremur din Taiwan de la un seism de magnitudinea 7,6 în 1999 - cea mai sângeroasă catastrofă naturală din istoria insulei, pe care se află numeroase fabrici ce produc jumătate dintre cipurile fabricate la nivel mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.