Cubanezii sunt îndemnaţi să dezbată începând de luni proiectul noii Constituţii care recunoaşte rolul pieţei şi activităţii private în economia insulei comuniste, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înainte de referendumul naţional prevăzut pe 24 februarie 2019, proiectul urmeaqză să fie discutat în prealabil în cadrul unei dezbateri populare, organizat din 13 august şi până pe 15 noiembrie în întreprinderi, şcoli, universităţi şi cartiere, o discuţie la care au fost invitaţi să participe şi cei aproximativ 1,4 milioane de cubanezi emigraţi sau exilaţi - o premieră de la Revoluţia din 1959.

Data lansării corespunde aniversării defunctului lider Fidel Castro, născut pe 13 august 1926 şi decedat la 25 noiembrie 2016.

Cu această ocazie, fresce în onoarea fostului preşedinte au fost renovate pe străzile din Havana.

Proiectul noii Constituţii recunoaşte rolul pieţei şi activităţii private - dar încontinuare sub tutela Partidului Comunist, partidul unic aflat la putere. El a fost aprobat în iulie de Parlament.

Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel, care i-a succedat la putere lui Raul Castro pe 19 aprilie, a dat asigurări că, în cadrul consultării populare, ”fiecare cubanez va putea să-şi exprime opiniile în mod liber”.

Viitoarea constituţie restabileşte titlul de preşedinte al Republicii şi pe cele de vicepreşedinte şi premier. Ea va limita la 60 de ani vârsta unui candidat la preşedinţie, în vederea unui mandat de cinci ani, cu posibilitatea unui al doilea mamdat consecutiv.

Ea va deschide totodată calea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, una dintre principalele revendicări ale comunităţii LGBT cubaneze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.