Lovitura în forţă eşuată a lui Evgheni Prigojin dezvăluie ”fisuri reale” care-l ating pe preşedintele rus Vladimir Putin, apreciază duminică secretarul de Stat american Antony Blinken, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Asta (insurecţia armată) a sfidat în mod direct autoritatea lui Putin. Deci, asta ridică întrebări adevărate şi relevă fisuri reale” la cel mai înalt nivel al statului rus, declară şeful diplomaţiei americane postului CBS.

Statele Unite - care au purtat în ultimele 24 de ore consultări intense cu aliaţii lor din Europa pe tema criei din Rusia - s-au abţinut până acum să comenteze aceste evenimente.

Antony Blinken a discutat sâmbătă despre stiuaţia din Rusia cu omologii săi din statele membre G7, dar şi din Polonia şi Turcia.

Într-un tur al emisiunilor televizate de duminică, el consideră că este ”prea devreme” să speculeze pe tema impactului crizei asupra Rusiei Rusia sau a Războiului din Ucraina.

Însă, ”în măsura în care atenţia Rusiei este deturnată (...), asta creează, cred eu, un avantaj suplimentar” Ucrainei, în plină contraofensivă a forţelor ruse, apreciază el.

”Este prea devreme să ştim cum se va termina asta. Este un tablou care evoluează”, subliniază el.

”Însă faptul că avem pe cineva din interior care pune în cauză autoritatea lui Putin şi chestionează în mod direct motivele pentru care a lansat această agresiune în Ucraina este în sine un lucru foarte puternic”, subliniază Blinken.

”Ei au fost nevoiţi să apere Moscova de mercenarii pe care i-au creat ei înşiţi”, a subliniat el.

Blinken insistă totodată asupra ”eşecului strategic” al preşedintelui rus în Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.