Autorităţile cubaneze au anunţat sâmbătă seara că cortegiul funerar al liderului revoluţionar a ajuns la destinaţia sa finală, după un tur de patru zile de la Havana la Santiago de Cuba, unde va fi îngropată cenuşa lui Fidel Castro. Localitatea Santiago de Cuba a păstrat un loc special în inima liderului cubanez, care şi-a pornit aici revoluţia ce a pus capăt dictaturii lui Fulgencio Batista, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima oprire a cortegiului funerar a fost în parcul Cespedes, în faţa aceleiaşi clădiri, de la balconul căreia şi-a citit Fidel Castro în 1959 discursul de victorie în urma Revoluţiei Cubaneze.

Mulţimea a scandat ”Eu sunt Fidel!”, după ce mai multe discursuri celebre ale liderului revoluţionar au fost proiectate pe ecranele instalate în parcul Cespedes.

Preşedintele Raul Castro va rosti un discurs mult aşteptat în timpul unei ceremonii programate pentru sâmbătă seara, la care sunt invitaţi mai mulţi lideri străini. Acesta a preluat puterea de la fratele său în urmă cu peste un deceniu, atunci când Fidel Castro a decis să se retragă din viaţa publică şi politică din cauza problemelor de sănătate, după 47 de ani petrecuţi la cârma Havanei.

La finalul celor nouă zile de doliu naţional, cenuşa liderului revoluţionar va fi îngropată în timpul unei ceremonii private, care va avea loc duminică la cimitirul Santa Ifigenia. În acelaşi cimitir îşi doarme somnul de veci şi unul dintre eroii Războiului de Independenţă al Cubei, Jose Marti.

Copiii în uniforme şi veteranii militari au fluturat drapele la sosirea cortegiului funerar în Santiago de Cuba.

Moartea lui Fidel Castro a lansat o dezbatere aprinsă legată de moştenirea acestuia şi de direcţia pe care o va lua naţiunea insulară, după dispariţia liderului revoluţionar omniprezent în ultima jumătate de veac.

Susţinătorii l-au lăudat pe liderul revoluţionar pentru răspândirea unui sistem sanitar şi de învăţământ gratuit pe întreaga insulă, care se confrunta înainte cu o rată ridicată a analfabetismului. Între timp, opozanţii l-au catalogat drept un dictator brutal, care i-a redus la tăcere pe disidenţi şi a distrus complet economia prin etatizare.

”El este părintele tuturor cubanezilor, dar şi a nevoiaşilor din întreaga lume”, a declarat directoarea companiei naţionale de tutun, Margarita Aquilera.

Executivul cubanez a organizat deja marţi o ceremonie masivă de comemorare a fostului lider revoluţionar în Havana, la care au participat aproximativ 20 de preşedinţi străini, însă Santiago de Cuba ocupă un loc special în inima lui Fidel Castro.

Fraţii Castro au lansat la 26 iulie 1956 un atac eşuat asupra bazei militare din Moncada, situată la circa 900 de kilometri est de Havana.

În vreme ce rebelii au fost trimişi în spatele gratiilor, Castro a devenit un tânăr faimos printre cubanezii nemulţumiţi de dictatura lui Fulgencio Batista, care era sponsorizată de către Statele Unite.

Ulterior, Fidel Castro a plecat în exil spre Mexic.

”Condamnaţi-mă, nu conteză. Istoria mă va absolvi!”, sunt cuvintele celebre rostite în timpului procesului de Fidel Castro.

La trei ani după eşecul de la Moncada, fraţii Castro s-au întors în Cuba la bordul unei nave numite ”Bunica”.

Vineri, cubanezii au marcat şase decenii de la momentul când ”Bunica” a debarcat pe o plajă din sud-estul Cubei.

Rebelii au fugit în munţii Sierra Maestra, de unde au lansat un război de gherilă, care a dus eventual la prăbuşirea dictaturii lui Fulgencio Batista.

În urma victoriei, liderul revoluţionar a sărbătorit făcând un tur al insulei din Santiago de Cuba şi până la Havana. Săptămâna aceasta, aşa-numita ”caravană a libertăţii” a făcut drumul invers, pentru a-l înmormânta pe Fidel Castro în leagănul Revoluţiei.

În vreme ce sute de mii de oameni s-au adunat la marginea drumului pentru a-şi lua la revedere de la liderul revoluţionar, executivul le-a cerut cubanezilor să semneze un angajament de apărare a Revoluţiei Cubaneze a lui Fidel Castro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.