Numărul deceselor înregistrate din cauza infectării cu 2019-nCoV, coronavirusul descoperit la finalului anului trecut în China, a crescut la 305, iar numărul cazurilor confirmate de îmbolnăvire depăşeşte 14.300, potrivit CNN. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat şi primul deces din afara Chinei, în Filipine, la un bărbat de 44 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit CNN, numărul deceselor provocate de noul coronavirus a ajuns la 305, iar numărul cazurilor confirmate depăşeşte 14.300.

De asemenea, s-a înregistrat primul deces în afara Chinei, în Filipine, la un bărbat chinez în vârstă de 44 de ani.

Victima a zburat din Wuhan în ianuarie, împreună cu o femeie de 38 de ani, care a fost primul caz confirmat al îmbolnăvirii cu noul coronavirus în Filipine.

Bărbatul a murit sâmbătă.

Până acum, virusul a fost confirmat în mai mult de 25 de ţări şi teritorii, de când a fost detectat pentru prima dată în oraşul chinez Wuhan, în decembrie.

Mai multe ţări impun interdicţii de călătorie sau restricţii asupra Chinei continentale şi îşi evacuează cetăţenii din zonă. 

Aproape 60 de milioane de oameni sunt blocaţi în oraşele chineze, în timp ce cercetătorii internaţionali încearcă să dezvolte un vaccin pentru a stopa răspândirea coronavirusului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.