Coreea de Nord a anunţat luni că a lansat un satelit de testare, reprezentând un test final important pentru dezvoltarea primului său satelit de recunoaştere, o resursă militară cheie râvnită de liderul Kim Jong Un, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenţia de presă centrală coreeană oficială a Nordului a publicat fotografii alb-negru, la rezoluţie scăzută, care arată o vedere din spaţiu a capitalei sud-coreene şi a oraşului Incheon, aflat la vest de Seul, într-o aparentă încercare de a arăta că Nordul face eforturi pentru a avea un instrument de supraveghere pentru a-şi monitoriza rivalul.

Racheta transportând satelitul de testare a fost lansată duminică pentru evaluarea sistemelor de fotografiere şi transmisie de date ale satelitului, a precizat KCNA.

Administraţia Naţională pentru Dezvoltare Aerospaţială a ţării a caracterizat rezultatele testelor drept “un succes important care a trecut prin procesul final al lansării satelitului de recunoaştere”. Pregătirile pentru primul său satelit militar de recunoaştere vor fi finalizate până în aprilie anul viitor, potrivit KCNA.

Duminică, oficiali sud-coreeeni şi japonezi anunţau că au fost lansate de către Coreea de Nord a lansat două rachete balistice în apele din largul coastei estice. Iniţial se anunţase că este vorba de o singură rachetă. Rachetele ar fi fost lansate la o distanţă de 50 de minute. Rachetele au zburat la o altitudine de 550 km şi au acoperit o rază de acţiune de 250 km, potrivit Ministerului japonez al Apărării

Lansarea a venit la două zile după ce Coreea de Nord a anunţat că a testat cu succes un motor de rachetă alimentat cu combustibil solid, o evoluţie care ar putea face ca regimul lui Kim Jong Un să fie capabil să lanseze într-un mod mai rapid şi mai fiabil o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) în viitor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.