Un cunoscut savant american specializat în India, care a fost consilier al Guvernului SUA, a fost acuzat că a păstrat informaţii clasificate şi că s-ar fi întâlnit cu oficiali chinezi, au declarat marţi procurorii, citaţi de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ashley Tellis, în vârstă de 64 de ani, care a lucrat sau a fost consilier al guvernului SUA timp de peste două decenii, a fost găsit în posesia a peste 1.000 de pagini de documente strict secrete sau secrete în locuinţa sa, potrivit unei declaraţii sub jurământ.

În seara târzie a zilei de 25 septembrie, Tellis a intrat în Departamentul de Stat, unde a lucrat ca consilier neplătit, şi se pare că a tipărit un document secret privind tehnicile Forţelor Aeriene ale SUA, se arată în declaraţia sub jurământ.

Declaraţia menţionează că Tellis s-a întâlnit de mai multe ori cu oficiali ai guvernului chinez la un restaurant din suburbia Fairfax, Virginia, a oraşului Washington.

La una dintre cine, Tellis a intrat cu un plic de hârtie manila, dar nu a plecat cu el, iar în două rânduri oficialii chinezi i-au oferit o pungă cu cadouri, se arată în declaraţia sub jurământ.

Tellis riscă până la 10 ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari dacă va fi condamnat pentru deţinerea ilegală de documente, a preciazat Departamentul de Justiţie.

”Acuzaţiile din acest caz reprezintă un risc grav pentru siguranţa şi securitatea cetăţenilor noştri”, a declarat Lindsey Halligan, procurorul federal al districtului estic al Virginiei, cunoscut pentru urmărirea penală a criticilor preşedintelui Donald Trump.

Departamentul de Stat a confirmat că Tellis a fost arestat sâmbătă – în aceeaşi zi în care, potrivit declaraţiei sub jurământ, urma să zboare la Roma – dar a refuzat să facă alte comentarii din cauza anchetei în curs.

Tellis, cetăţean american naturalizat originar din India, este membru senior al Carnegie Endowment for International Peace şi a ocupat funcţii de conducere în timpul mandatului fostului preşedinte George W. Bush.

El a contribuit la negocierea acordului nuclear civil al Administraţiei Bush cu India, considerat un moment de referinţă în construirea relaţiilor dintre cele două mari democraţii ale lumii.

În ultimii ani, însă, Tellis a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai vocali opozanţi din Washington ai curtării Indiei de către SUA.

Într-un eseu recent publicat în Foreign Affairs, Tellis a afirmat că India urmăreşte adesea politici contrare celor ale Statelor Unite, indicând relaţiile sale cu Rusia şi Iranul, şi s-a îndoit că India va ajunge în curând la nivelul de putere al Chinei.

În august, Trump a impus tarife majore asupra Indiei pentru achiziţiile sale de petrol din Rusia.

Avocaţii lui Tellis nu au răspuns imediat la solicitarea de comentarii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.