Capitoliul, sediul Congresului american la Washington, urmează să-şi închidă temporar porţile turiştilor, începând de joi seara (ora locală) şi până la 1 aprilie, ”ca măsură de precauţie”, au anunţat oficiali în domeniul securităţii, după ce un prim angajat a contractat noul coronavirus, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un membru al echipei biroului senatoarei Maria Cantwell a fost testat pozitiv cu covid-19”, au anunţat purtătorii ei de cuvnt într-un comunicat.

Această persoană nu a avut vreun ”contact, din câte se ştie”, cu senatoarea sau alţi parlamentari, precizează ei.

Biroul a fost închis, iar toţi angajaţii care intră în contact cu senatoarea urmau să fie testaţi.

În paralel, autorităţile responsabile cu securitatea Capitoliului au anunţat că ”toate vizitele” turistice urmează să fie suspendate, începând de la ora locală 17.00 (23.00, ora României) şi până la ora locală 8.00, pe 1 aprilie.

Congresul este vizitat de până la cinci milioane de persoane anual.

”Luăm această decizie temporară ca măsură de precauţie, pentru a proteja sănătatea şi securitatea angajaţilor Congresului şi a publicului”, au scris ”sergenţii la arme” ai Camerei Reprezentanţilor.

Numai parlamentarii, echipele lor, jurnalişti acreditaţi şi vizitatori care vin la întâlniri profesionale sunt autorizaţi în sediu.

Democraţii şi Casa Albă negociau, joi, un proiect de lege vizând atenuarea impactului economic al pandemiei asupra americanilor, lărgind la toţi cei care vor avea nevoie accesul la teste şi la cocedii medicale - într-o ţară care nu are un sistem universal de sănătate.

Însă republicanii din Congres sunt împărţiţi.

Pentagonul a anunţat, la rândul său, joi, suspendarea tuturor vizitelor turistice, încă de dimineaţa, ”până la noi ordine”.

Aproximativ 2.000  de persoane vizitează Pentagonul săptămânal.

Statele Unite au trecut pragul a 1.300 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, iar 38 de persoane au murit, potrivit statisticilor Universităţii americane Johns Hopkins.

AL ŞAPTELEA DEPUTAT CONTAMINAT ÎN FRANŢA

Pe de altă parte, liderul grupului comunist în Adunarea Naţională franceză, André Chassaigne, a fost atins de noul coronavirus, dar starea sa este bună, a anunţat el joi într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Facebook.

Liderul grupului comunist este al şaptelea deputat contaminat cu noul coronavirus.

Cu un pic înainte, deputata UDI Maina Sage a fost diagnosticată, în Polinezia franceză, devenind primul caz în această colectivitate de peste mări.

Ceilalţi deputaţi bolnavi sunt socialiştii Michèle Victory şi Sylvie Tolmont, Guillaume Vuilletet şi Elisabeth Toutut-Picard, din partidul lui Macron şi Jean-Luc Reitzer din grupul LR, singurul deputat bolnav grav.

Potrivit ultimelor informaţii, Reitzer este spitalizat în continuare în stare stabilă, iar Adunarea, a cărei activitate s-a redus în această perioadă de ”armistiţiu” parlamentar în vederea alegerilor muncipale, a luat o serie de măsuri în lupta împotriva răspândirii virusului, îndemnând la muncă de la distanţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.