Un judecător federal de la Washington a stabilit, într-o hotărâre judiciară pe care AFP scrie că a consultat-o, că o hotărâre militară din noiembrie 2017 - prin care un fost ostatic al talibanilor timp de cinci ani în Afganistan, Bowe Bergdahl, a fost dat afară din armata americană din cauză că a dezertat din post - este afectată de un conflict de interese şi pe care a anulat-o, o ultimă răsturnare într-un dosar controversat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Militarul american Bowe Bergdahl a fost prin de către talibani, după ce şi-a părăsit singur, pe ascuns, baza, situată în apropiere de frontiera cu Pakistanul, la 30 iunie 2009.

El a fost ţinut ostatic timp de cinci ani şi a fost eliberat într-un schimb de deţinuţi.

Acest scandal a sporit disensiunile privind Războiul din Afganistan, unii considerându-l pe Bergdahl o victimă a unui conflict interminabil, iar alţii văzând în el un simplu trădător care a pus în pericol militarii americani trimişi să-l caute.

Conservatorii i-au reproşat preşedintelui de atunci, Barack Obama, că a făcut o concesie prea mare acceptând să elibereze cinci talibani deţinuţi la Închisoarea Militară americană din Guantanamo Bay (Cuba), în schimbul eliberării militarului, în 2014.

Donald Trump, la acea vreme candidat în vederea alegerilor prezidenţiale din 2016, l-a catalogat pe Bergdahl  drept un ”trădător murdar şi putred” care merita să fie executat.

Sergentul Bergdahl a pledat vinovat, într-o Curte Marţială, în 2017, de dezertare şi de faptul că a pus în pericol viaţa camarazilor săi de luptă.

În urma acestui proces, un judecător militar a decis să-l dea afară din armată pe sergentul Bergdahl, atunci în vârstă de 31 de ani, din cauză că a încălcat onoarea, fără să-l condamne, însă, la închisoare.

Însă acest judecător militar, Jeffery Nance, candida la acea vreme la un post în cadrul administraţiei federale, condusă de către Donald Trump.

Judecătorul federal a stabilit marţi că ”judecătorul militar (ar fi putut) să fie îndemnat să satisfacă voinţa exprimată de către preşedinte de a-l condamna şi pedepsi”, cu scopul de a obţine postul, iar astfel ”imparţialitatea judecătorului poate fi pusă, în mod rezonabil, în discuţie”, şi i-a anulat hotărârea.

Este vorba despre o ”victorie importantă” a lui Bowe Bergdahl, a declarat cotidianului The New York Times (NYT) avocatul acestuia, Eugene Fidell.

El a declart, însă, că nu ştie care ar putea să fie următoarele etape în acest dosar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.