Comisia Europeană şi mai multe bănci de dezvoltare au anunţat că vor debloca un miliard de euro pentru a facilita exportul cerealelor din Ucraina, în condiţiile în care persistă ameninţarea blocării porturilor de la Marea Neagră. Fondurile anunţate vineri au drept scop reducerea timpilor de aşteptare pentru camioanele şi trenurile care circulă prin Republica Moldova şi Ucraina către Polonia şi România, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Mondială vor investi aceşti bani în „Coridoarele Solidarităţii” înfiinţate încă din luna mai de UE. Acestea sunt rute destinate transportului de cereale din Ucraina pe cale rutieră sau feroviară către porturile din Uniunea Europeană, de unde pot fi expediate în întreaga lume.

”Acolo unde Rusia a semănat distrugere, Europa a restabilit speranţa. Coridoarele Solidaritaţii au adus hrană în lume şi venituri în Ucraina. Astăzi (n.r. vineri) investim un miliard de euro pentru a veni în ajutorul acestor coridoare”, a scris preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe Twitter.

Comisia Europeană are de gând să acorde un grant de urgenţă de 250 de milioane de euro pentru a furniza echipamente care să îmbunătăţească fluxul traficului pe la punctele de frontieră şi pe drumurile care duc către acestea, potrivit unui comunicat al executivului UE.

Finanţarea pe termen mai lung a băncilor de dezvoltare aduce suma totală anunţată vineri la aproximativ un miliard de euro şi va contribui la sprijinirea reparaţiilor şi dezvoltării infrastructurii de transport rutier şi feroviar de marfă în Ucraina.

Invazia rusă a perturbat serios recoltele şi exporturile de cereale din Ucraina, o mare ţară agricolă, în pofida unui acord mediat de Turcia şi ONU pentru transportul lor pe Marea Neagră, care expiră însă la 19 noiembrie. Situaţia ameninţă să aducă foametea în anumite părţi ale Africii şi Orientului Mijlociu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.