Comisia Europeană a decis să defere Ungaria Curţii de Justiţie a UE din cauza unei legi maghiare care discriminează persoanele pe baza orientării sexuale şi a identităţii de gen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia consideră că legea încalcă normele pieţei interne, drepturile fundamentale ale persoanelor (îndeosebi persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen, non-binare, intersexuale şi queer,) precum şi – în legătură cu aceste drepturi fundamentale – valorile UE.

În special, legea maghiară evidenţiază şi vizează conţinutul care promovează sau prezintă ceea ce numeşte „divergenţe faţă de identitatea de sine corespunzătoare sexului la naştere, schimbarea sexului sau homosexualitatea” în cazul persoanelor cu vârsta sub 18 ani.

Această trimitere în faţa Curţii este următoarea etapă din procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor iniţiată de Comisie la 15 iulie 2021 împotriva Ungariei printr-o scrisoare de punere în întârziere. Întrucât autorităţile maghiare nu au răspuns într-o măsură suficientă preocupărilor Comisiei în legătură cu egalitatea şi protecţia drepturilor fundamentale şi nu s-au angajat în niciun fel să remedieze incompatibilitatea, Comisia a trimis Ungariei un aviz motivat la 2 decembrie 2021.

Protecţia copiilor este o prioritate absolută pentru UE şi statele sale membre. Legea maghiară conţine însă dispoziţii care nu sunt justificate pe baza promovării acestui interes fundamental sau sunt disproporţionate pentru realizarea obiectivului enunţat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.