Procesul împotriva activistului belarus în favoarea democraţiei Ales Bialiaţki, colaureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, a început joi la Minsk, anunţă Centrul Viasna, pe care acesta l-a fondat, principalul grup de apărarea drepturilor omului din Belarus, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Centrul Viasna anunţă pe reţele de socializare că Ales Bialiaţki şi colaboratorii săi Valentin Stefanovici şi Vladimir Labkovici - judecaţi înaintea acestuia - au fost văzuţi la tribunal în cuşca acuzaţilor,, la începutul procesului.

Cei trei bărbaţi sunt deţinuţi din iulie 2021.

Ales Bialiaţki, care a înfiinţat Viasna (Primăvară) în 1996, este colaureatul Nobelului Păcii din 2022, alături de alte două organizaţii de apărarea drepturilor omului - Memorial, din Rusia, şi Centrul Libertăţilor Civile din Ucraina.

Laureaţii, care provin din principalele trei state protagoniste ale Războiului rus din Ucraina, au fost distinşi pentru angajamentul lor în favoarea ”drepturilor omului, democraţiei şi coexistenţei paşnice” împotriva forţelor autoritariste.

Ales Bialiaţki şi colegii săi au fost încarceraţi în urma manifestaţiilor manifestaţiilor masive din 2020 împotriva regimului, în urma unei victorii autoproclamate în alegerile prezidenţiale a lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994.

La această contestare au luat parte zeci de mii de persoane, pe străzile Minskului şi altor oraşe, timp de săptămâni, înainte ca aceasta să fie înăbuşită treptat, prin arestări masive, exiluri forţate şi încarcerarea opozanţilor, reprezenţilor presei şi ONG-urilor.

Occidentul a impus mai multe rânduri de sancţiuni Minskului, care se bucură, în schimb, de susţinerea de nezdruncinat a Moscovei.

Belarusul a fost folosit ca bază în spatele liniei frontului a trupelor ruse în ofensiva acestora în Ucraina, la sfârşitul lui februarie 2022, însă armata belarusă nu a luat parte, până în prezent, la lupte pe teritoriul ucrainean.

Dechiderea acestui proces-far împotriva Visnei va fi urmată de procesul jurnaliştilor independenţi şi a Svetlanei Tihanovskaia, reprezentanta opoziţiei belaruse, care trăieşte în exil.

Ales Bialiaţki, Valentin Stefanovici şi Vladimir Labkovici erau acuzaţi iniţial de evaziune fiscală.

”Ei riscă între şapte şi 12 ani de închisoare”, anunţa în noiembrie Viasna, precizând că au fost acuzaţi de tranzitatea frontierei belaruse a ”unei mari cantităţi de numerar, în grup organizat”, şi de ”finanţarea unor activităţi colective aducând atingere gravă ordinii publice”.

Un al patrulea acuzat - Dmitri Soloviev - este judecat în contumacie, după ce a fugit în Polonia.

”Este un proces fals”, a declarat el AFP, adăugând că ”eu nu am încredere în acest proces şi în ceea ce se va întâmpla acolo”.

Dmitri Soloviev a respins drept ”absurde” acuzaţiile şi drept un ”teatru” procedura legală şi consideră că ”în Belarus nu există lege. Procesul este controlat în întregime de către un Guvern de gangsteri”.

Luni, la 9 ianuarie, urmează să înceapă un proces împotriva mai multor jurnalişti de la site-ul Tut.by, principala publicaţie independentă din Belarus, inclusiv împotriva radactorei-şefe, Marina Zolotova.

Jurnaliştii sunt acuzaţi de o serie de fapte - inclsuiv de evaziune fiscală şi incitare la ură.

Site-ul Tut.by a fost desemnat drept ”extremist” în 2021.

Tot luni, urmează să se înfăţişeze, la Tribunalul din Grodno (vest), jurnalistul şi activistul belaruso-polonez Andrzej Poczobut, în vârstă de 49 de ani, corespondentul al Minsk al ziarului polonez Gazeta Wyborcza, arestat în martie 2021.

El este acuzat, potirvit Viasna, de incitare la ură şi de faptul că a îndemnat la ”acţiuni vizând să aducă atingere securităţii naţionale a Belarusului”.

El riscă 12 ani de închisoare.

La 17 ianuarie urmează să înceapă procesul în contumacie al Svetlanei Tihanovskaia, în vârstă de 40 de ani, vizată de o serie de acuzaţii, inclusiv de înaltă trădare, conspiraţie în vederea preluării puterii în mod neconstituţional şi înfiinţarea şi conducerea unei organizaţii extremsite.

Svetlana Tihanovskaia, care a candidat la preşedinţie în locul soţului său încarcerat, Serghei Tihanovski, un videoblogger care a galvanizat opoziţia, a revendicat o victorie în alegerile prezidenţiale belaruse din 2020.

Ea trăieşte, în prezent, în exil în Lituania.

Serghei Tihanovski a fost condamnat, în decembrie 2021, la 18 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de ”organizarea de tulburări în masă”, ”incitare la ură în societate”, ”tulburarea ordinii publice” şi ”obstrucţionarea Comisiei Electorale”.

În Belarus existau 1.448 de deţinuţi politici la 31 decembrie, potrivit Viasna.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.