Coaliţia internaţională antijihadistă nu se mai teme de o resurgenţă a grupării Statul Islamic (SI), care este doar ”umbra a ceea ce era”, a anunţat numărul doi în ierarhia forţelor coaliţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Coaliţia este ”conştientă că SI nu va niciodată eraticat complet”, însă îşi va reduce prezenţa militară în Irak în lunile următoare, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă generalul Kenneth Ekman, adjunctul comandantului forţelor coaliţiei.

Coaliţia şi-a bazat până acum planurile pe riscul unei resurgenţe a SI, însă ”noi îndepărtăm acest lucru, pentru că pur şi simplu acest lucru nu s-a întâmplat”, le-a spus Ekman unor jurnalişti de la Pentagon.

Mai degrabă se constată o ”regresie” a SI, a declarat generalul american, la Bagdad.

”Ei se confruntă cu dificultăţi în a găsi refugiu în zonele rurale. Liderii lor, finanţele lor, logistica lor, presa lor nu mai sunt decât umbra a ceea erau”, a declarat Ekman.

”Unul dintre semnele succesului este faptul că SI nu este capabil să controleze teritoriu”, a continuat el.

”Atunci când se ajunge în punctul în care mai avem doar o mică insurecţie care se ascunde în zone rurale, în peşteri şi în munţi, am reuşit pe ansamblu”, a apreciat el.

Obiectivul, acum, este ca SI să fie menţinut la acest nivel, iar armata irakiană este ”deja mai puternică decât SI”, ceea ce le va permite ţărilor care fac parte din coaliţie să-şi reducă efectivele militare pe teren, a continuat generalul american.

Mai multe baze militare au fost deja restituite armatei irakiene, iar marea tabără de antrenament de la Besmaya, în apropiere de Bagdad, în care s-a construit un sat fals cu scopul formării militarilor în lupta în mediul locuit, urmează să-i fiepredată sâmbătă, a anunţat Ekman.

Forţele americane, care reprezintă grosul trupelor coaliţiei în Irak şi Siria, urmează să fie reduse ”treptat şi (...) în coordonare strânsă cu Guvernul irakian”.

Statele Unite au în mod oficial 5.200 de militari în Irak.

Pentagonul nu mai prezintă numărul militarilor americani desfăşuraţi în nord-estul siriei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.