Peste 1.600 de civili au fost ucişi în decurs de patru luni, în timpul ofensivei coaliţiei internaţionale antijihihadiste conduse de către Statele Unite împotriva grupării Statul Islamic (SI), în 2017, în oraşul sirian Rakka, relevă un raport publicat joi de către Amnesty International (AI), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fosta capitală de facto a ”califatului” autoproclamat în 2014 de către SI, oraşul Rakka, situat în estul Siriei, a fost distrus aproape în proporţie de 80% în timpul unei ofensive de anvergură, în 2017, a coaliţiei internaţionale, vizând să-i disloce pe jihadişti.

”Numeroase bombardamente aeriene nu erau precise, iar zeci de mii de tiruri de artilerie au fost lansate orbeşte” în timpul acestei ofensive, a denunţat o consilieră AI în gestionarea crizelor, Donatella Rovera.

Amnesty a realizat această anchetă în colaborare cu Airwars, un ONG care înregistrează victimele civile ale tuturor bombardamentelor aeriene din lume.

Rezultatele lor sunt fructul unor luni de cercetare pe teren şi unor analize de date, inclusiv a peste două milioane de imagini satelitare analizate foarte atent de către 3.000 de voluntari asociaţi proiectului, lansat în noiembrie de Amnesty.

Autorii acestei anchete - fără precedent - au îndemnat principalele ţări membre ale coaliţiei, inclusiv Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa, să dea dovadă de mai multă transparenţă şi să-şi asume responsabilitatea.

"Amnesty International şi Airwars îndeamnă forţele coaliţiei să nu mai nege amploarea şocantă a morţii unor civili şi a distrugerii pe care ofensiva lor a cauzat-o la Rakka”, se subliniază în raport.

”Coaliţia a recunoscut că este responsabilă de moartea a 159 de civili, adică a aproximativ 10% din numărul total întegistrat”, deplânge Amnesty.

Potrivit lui Rovera, bilanţul mare al victimelor civile este legat de deficienţe în domeniul informaţiilor.

În numeroase cazuri, clădiri rezidenţiale au fost liuate drept ţintă, iar familii întregi care locuiau sau se adăposteau în ele au fost ucise, din cauza unei supravegheri insuficiente înaintea acestor atacuri, a declarat Rovera.

Prezenţa unor civili în clădiri ar fi fost ”detectată” ”dacă ar fi existat o supraveghre adecvată a acestor clădiri”, a declarat ea pentru AFP.

Declanşat în 2011, războiul din Siria a devenit tot mai complex în timp, odată cu implicarea unor ţări străine şi unor grupări jihadiste, pe un teritoriu tot mai fragmentat.

Războiul din Siria s-a soldat cu peste 360.000 de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.