Când Pauline Philippe a aflat că este însărcinată cu gemeni, a simţit fericire. Apoi a izbucnit în lacrimi în faţa medicului care îi făcea ecografia.
"De ce plângi?", îşi aminteşte ea că a întrebat-o medicul. Încercând să o înveselească, acesta a adăugat: "Vei avea gemeni, Preval şi Aristide!". -- referindu-se la doi foşti preşedinţi haitieni.
La acea vreme, Haiti era încă puternic zguduită de cutremurul devastator care lovise capitala Port-au-Prince cu doi ani înainte, în 2010, ucigând sute de mii de oameni. Dezastrul a determinat un aflux masiv de lucrători umanitari şi grupuri de ajutorare, inclusiv un contingent de forţe de menţinere a păcii ale Naţiunilor Unite, care au adus cu ei o epidemie mortală de holeră în mica naţiune din Caraibe, soldată cu alte aproape 10.000 de morţi.
Bărbatul care a fost tatăl gemenilor lui Philippe făcea parte din efortul de asistenţă internaţională, un poliţist al ONU aflat în misiune temporară în Port-au-Prince. Căsătorit şi cu o familie acasă, în Niger, spune ea, el nu a rămas în zonă.
"M-am gândit la tot ceea ce se putea întâmpla", a declarat Phillippe pentru CNN. "L-am sunat pe tată şi i-am spus că sunt însărcinată cu gemeni. El a spus: 'Cum se poate aşa ceva? De la mine? Voi pleca din ţară şi vei avea bastarzi'. Nu poţi creşte copii fără tată".
Dar în noiembrie 2012, tânăra de 26 de ani pe atunci a născut o fată şi un băiat. Tatăl lor a părăsit ţara două luni mai târziu.
Philippe este una dintre nenumăratele femei şi fete din întreaga lume care cresc copii născuţi în urma relaţiilor cu membri ai forţelor de menţinere a păcii şi ai personalului ONU. Din 2010 până în luna februarie a acestui an, ONU a înregistrat 463 de cereri de paternitate împotriva personalului său, dintre care 55 au fost verificate. În 298 de cazuri, acţiunea rămâne "în aşteptare".
Abandonate în mare parte de taţi, aceste mame încearcă să crească copii în unele dintre cele mai dificile condiţii din lume - în urma unor dezastre naturale, a unor conflicte violente şi etnice sau în tabere de refugiaţi - şi se confruntă adesea cu o stigmatizare socială dură.
Dar, în timp ce societăţile în care trăiesc aceste femei le pot judeca, ONU însăşi este clară cu privire la cine este vinovat pentru ceea ce numeşte "exploatare şi abuz sexual".
DINAMICĂ INEGALĂ A PUTERII
În 2003, secretarul general al ONU de la acea vreme, Kofi Annan, a emis un ordin prin care descuraja sexul între lucrătorii ONU şi persoanele pe care sunt trimişi să le ajute, explicând că astfel de relaţii "se bazează pe o dinamică inerent inegală a puterii" şi "subminează credibilitatea şi integritatea activităţii Naţiunilor Unite". Personalul de menţinere a păcii şi poliţia militară - precum tatăl copiilor lui Philippe - au interdicţie de a "fraterniza" cu populaţia civilă.
Actualul secretar general, Antonio Guterres, a promis că va face "ordine în propria casă" a ONU. În 2017, el a dezvăluit o strategie în patru direcţii, axată nu doar pe eliminarea impunităţii, ci şi pe prioritizarea drepturilor şi demnităţii victimelor. El a numit primul Avocat pentru drepturile victimelor din cadrul ONU şi a creat un "fond fiduciar" pentru a sprijini victimele.
Dar Philippe şi alte şase mame haitiene intervievate de CNN spun că sprijinul a fost slab şi condiţionat. Iar cererile lor de dreptate - pensie alimentară din partea taţilor, la care ar putea avea dreptul conform legislaţiei haitiene, şi chiar despăgubiri în calitate de victime - au rămas aproape fără rezultat.
"Ne tratează ca fiind mai puţin decât oameni", a spus o femeie, descriind interacţiunile lor cu ONU.
În Haiti, unde bandele de războinici au alungat mii de oameni din casele lor din Port-au-Prince, provocând o creştere vertiginoasă a preţurilor la alimente şi energie în întreaga ţară, femeile au descris o luptă disperată pentru a supravieţui şi a avea grijă de copiii lor.
Unele au fost nevoite să părăsească ţara.
Între timp, scandalurile sexuale în care este implicat personalul ONU au continuat. În luna iunie a acestui an, 60 de membri ai forţelor de menţinere a păcii din Tanzania au fost trimişi acasă din Republica Centrafricană în urma unor acuzaţii de exploatare sexuală şi abuzuri sexuale care au implicat patru victime, dintre care doi copii.
CNN a vorbit cu Philippe în micul ei apartament din Dajabón, un oraş comercial prăfuit din Republica Dominicană, unde ea şi gemenii ei au fugit în 2021, încercând să lase în urmă haosul drumurilor blocate şi al şcolilor închise din Haiti. În singura cameră pe care o împarte familia, copiii dorm pe un pat mic, iar Philippe doarme pe podea. Fiul ei suferă de dureri severe din cauza unei afecţiuni despre care Philippe spune că ar putea fi remediată cu o operaţie simplă, dar ea nu şi-o poate permite.
Philippe spune că l-a întâlnit pe tatăl copiilor săi în 2009, când lucra ca femeie de serviciu la sediul ONU din Port-au-Prince. Mai întâi, acesta a rugat-o să facă nişte comisioane pentru el: să cumpere banane şi alimente de la piaţa locală. În cele din urmă, spune ea, i-a cerut să vină la el acasă.
În prezent, Philippe se străduieşte să definească relaţia lor, care a continuat câţiva ani. "Nu aş putea spune că ne iubeam", a spus ea. Dar, la un an după ce a plecat, Philippe a decis că ONU ar trebui să ştie ce s-a întâmplat.
În 2014, din oraşul natal Cap-Haitien, un oraş-port de pe coasta de nord a Haiti, s-a urcat într-un moto-taxi cu gemenii ei - câte unul în fiecare braţ - şi a început o călătorie de câteva ore spre sud. S-au oprit o singură dată pe drum: la aeroportul principal al ţării, unde, neavând bani pentru a le cumpăra bebeluşilor lapte sau scutece, ea spune că a bătut la geamurile maşinilor cerând ajutorul străinilor. "Este ruşinos pentru mine să recunosc", îşi aminteşte Philippe, "dar am făcut ceea ce trebuia să fac".
În dimineaţa următoare, Philippe şi-a dus copiii la sediul misiunii ONU. Ea spune că oficialii au făcut fotografii şi au interogat-o, iar mai târziu i-au cerut să supună copiii unui test ADN. În 2015, ea a primit un apel telefonic de la un reprezentant al ONU care i-a spus că rezultatele testului au fost pozitive. În 2018, mici sume de bani pentru copiii ei au început să sosească de la mai multe organizaţii. Documentele care însoţeau fondurile, văzute de CNN, o descriau ca fiind "victimă a exploatării sexuale şi a abuzului" sau spuneau că au fost trimise de către Biroul Avocatului pentru Drepturile Victimelor din cadrul ONU.
În ultimii şase ani, Philippe a primit mici plăţi autorizate de ONU, fiecare dintre ele venind, spune ea, la momente imprevizibile, dar sumele au fost suficiente pentru a acoperi taxele şcolare pentru un an, care sunt de aproximativ 500 de dolari pentru fiecare copil. Ea şi alţii spun că nu au primit nimic pentru acest an şcolar, care a început deja.
Ca o condiţie pentru a primi banii, Philippe şi alte câteva femei au declarat pentru CNN că li s-a cerut să furnizeze chitanţe de la şcoli şi, în unele cazuri, să semneze un document prin care promit că vor folosi orice fonduri rămase pentru nevoile de sănătate, hrană şi adăpost ale copiilor, precum şi să participe la evenimente nespecificate conduse de ONG-uri în zonă. Unele au spus pentru CNN că aceste condiţii sunt înjositoare.
Jokencie Jean Baptiste, o mamă din oraşul Les Cayes, la sud în Haiti, a început să plângă în timp ce a descris că se străduia să-şi hrănească fiul, al cărui tată este un soldat senegalez de menţinere a păcii. "Imaginaţi-vă că luaţi banii pentru a plăti şcoala, apoi vă întoarceţi acasă, vă vedeţi copilul atât de flămând. Ce ar trebui să faceţi?" a întrebat ea, înainte de a adăuga: „Ne tratează ca pe nişte prostituate. De parcă ar trebui să fim săraci”.
În apropiere, în oraşul de pe malul mării Port Salut, unde se află o bază ONU, care acum este închisă, Rosemina Joseph -- care spune că a rămas însărcinată cu copilul unui soldat de menţinere a păcii din Uruguay când era adolescentă -- a declarat pentru CNN că a cerut ajutor ONU pentru reconstruirea casei distrusă într-un cutremur din 2021.
Dar a primit doar suficienţi bani pentru a construi o fundaţie, a spus ea. Ea şi fiul ei locuiesc într-o baracă pe şantier.
Fondul fiduciar al ONU în sprijinul victimelor exploatării şi abuzului sexual este de peste 4,8 milioane de dolari, conform raportului său anual pentru 2022, şi ar trebui să umple „lacunele” în asistenţa acordată victimelor la nivel global.
Dar de la crearea sa în urmă cu şapte ani, fondul a raportat că a cheltuit doar un total de 249.738 de dolari în Haiti, pentru un program de doi ani care a început în 2021.
Dacă aceşti bani ar fi fost împărţiţi în mod egal între cele 30 de familii de care fondul fiduciar spune că a beneficiat, fiecare persoană ar fi primit peste 8.000 de dolari. Dar mai multe femei au arătat chitanţe CNN care sugerează că au primit mai puţin de un sfert din această sumă. Restul a fost cheltuit pentru cheltuieli ad-hoc şi activităţi organizate de grupul de ajutor AVSI, potrivit organizaţiei.
Experţii în dezvoltare consideră că transferurile directe de numerar sunt cea mai eficientă formă de ajutor, iar ONU oferă transferuri de numerar altor tipuri de beneficiari de ajutor în programele sale. Dar nu victimelor.
„Conform politicii ONU, nu există nicio plată directă către victime”, a declarat pentru CNN Yasna Uberoi, ofiţerul de programe al fondului.
„Şi proiectul Fondului fiduciar este acelaşi. Este sprijin în ceea ce priveşte formarea şi oferirea de oportunităţi pentru mijloace de trai, astfel încât să îşi poată reconstrui viaţa şi să devină independenţi”, spune ea.
Deci, dincolo de mici excepţii pentru educaţie şi unele nevoi de bază imediate -- pentru care ONU solicită chitanţe -- organizaţiile intermediare sunt cele care decid cum să cheltuiască banii fondului în beneficiul victimelor.
În Republica Democratică Congo şi în Liberia, de exemplu, raportul anual al fondului fiduciar arată că organizaţiile locale au folosit aceşti bani pentru a oferi victimelor ceea ce consideră „generatoare de venituri” formare în domeniul croitoriei, patiseriei şi cultivarea ciupercilor. Nu toţi beneficiarii unor astfel de programe sunt chiar victime, a confirmat un purtător de cuvânt pentru CNN -- fondul a refuzat mai multe solicitări de la CNN pentru date care arată cât de mulţi participanţi la program au fost victime vs. membri ai comunităţii generale.
Modul în care sunt gestionate astfel de fonduri subminează „demnitatea umană de bază”, spune Beatrice Lindstrom, lector la Harvard Law School şi fost director juridic al Institutului pentru Justiţie şi Democraţie din Haiti, care a lucrat la o varietate de revendicări ale victimelor.
„Atunci când victimele nu au niciun cuvânt de spus în ceea ce li se întâmplă sau în ceea ce priveşte tipul de sprijin pe care îl primesc, le revictimizează într-adevăr prin lipsirea capacităţii de a avea acţiune şi de a li se recunoaşte drepturile”, a declarat Lindstrom pentru CNN.
Fondurile fiduciare create pentru alte tipuri de victime ale presupuselor fapte greşite de către ONU sau personalul său au restricţii similare. În 2020, experţii ONU în drepturile omului au criticat un fond creat pentru a sprijini victimele epidemiei de holeră din Haiti, pentru că nu a oferit despăgubiri directe.
„Compensaţia este de obicei o componentă centrală a dreptului la un remediu efectiv, iar proiectele de dezvoltare pur şi simplu nu sunt un înlocuitor pentru reparaţii”, au scris aceştia într-un comunicat de presă.
IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI VIOLATĂ ŞI APOI ŢI SE OFERĂ O MAŞINĂ DE CUSUT
Pentru Haiti, Jane Connors este avocatul pentru drepturile victimelor. Întrebată dacă crede că aduce suficientă publicitate situaţiei victimelor din întreaga lume, Connors a spus: „Aş fi putut fi un alt tip de avocat, să scriu comunicate de presă şi să vorbesc frumos, dar am preferat să fac ceva concret”, ea. a spus. În general, ea nu permite presei să participe întâlniri cu victimele, invocând propriile preocupări legate de siguranţă şi confidenţialitate.
În Haiti, acel „ceva concret” a fost în primul rând să strângă un buget mic pentru a subvenţiona costurile educaţionale pentru copiii victimelor, a spus ea, într-o ţară în care taxele şcolare reprezintă o barieră pentru mulţi.
Connors recunoaşe că fluxul de asistenţă către mamele haitiane a fost imprevizibil şi a spus că poate înţelege frustrările lor. „Cu siguranţă nu pot să-mi organizez banii, dar nu vreau să-mi spună nimeni cum să o fac”, a spus ea.
În general, micul ei birou a făcut câţiva paşi pentru a crea un sistem de sprijin ONU pentru victime; Connors a numit patru ofiţeri de teren în Haiti, Republica Democrată Congo, Republica Centrafricană şi Sudanul de Sud pentru a servi drept avocaţi locali. Ea lucrează, de asemenea, să faciliteze personal cererile de paternitate -- un proces care ar putea duce la întreţinere pentru copii şi chiar la cetăţenie pentru copii -- deşi Connors nu crede că niciun ordin de întreţinere a copilului a fost aplicat împotriva foştilor trupe de menţinere a păcii ONU în ultimul an.
În ciuda provocărilor cu care se confruntă în cadrul ONU, mai mulţi experţi în drept şi în drepturile omului intervievaţi de CNN o acuză pe Connors că impune ajutorul peste justiţie.
„Imaginaţi-vă că aţi fost violată de cineva şi apoi un reprezentant al angajatorului acelei persoane vine să vă vorbească şi vă spune ceva de genul: „O, ştii, roţile justiţiei se mişcă încet, dar ţi-ar plăcea o maşină de cusut?” a declarat fostul angajat al ONU Paula Donovan, care acum conduce un grup de supraveghere ce militează pentru ca ONU să schimbe modul în care gestionează acuzaţiile de exploatare sexuală şi abuz.
Sienna Merope-Synge, un avocat din New York care a lucrat la încercările infructuoase ale mai multor femei haitiane de a obţine întreţinere pentru copii de la personalul ONU, a declarat pentru CNN că asistenţa acordată acestor femei „nu ar trebui să fie văzută ca un substitut pentru drepturile legale”.
„ONU nu vrea nimic care să arate sau miroase ca şi cum ar putea fi responsabil din punct de vedere legal”, a spus ea pentru CNN.
Potrivit propriilor reguli ale ONU, doar autorii individuali sunt responsabili pentru exploatarea şi abuzul sexual -- nu ONU. Dar regulile ONU spun, de asemenea, că forţele de menţinere a păcii răspund numai în faţa legilor propriilor ţări în majoritatea cazurilor, ceea ce înseamnă că nu pot fi investigate de autorităţile locale şi face ca acţiunea în judecată pentru întreţinerea copiilor să fie o luptă transnaţională aproape de neconceput.
ONU TREBUE SĂ VADĂ CĂ NU MAI SUPOER, CĂ M-AM SĂTURAT
Reporterii CNN i-au explicat lui Philippe că o rezoluţie a ONU din 2007 a decis deja că numai tatăl copiilor ei poate fi considerat responsabil pentru situaţia ei. "Atunci de ce au deschis un birou pentru victime? Acesta este prejudiciul ONU. ONU l-a adus aici pe tatăl lor. Nu m-am dus în Africa să-l întâlnesc".
Aceasta nu este viaţa la care a visat Philippe înainte de a avea copii. Astăzi îşi câştigă existenţa ca vânzătoare ambulantă, vânzând gogoşi cu ghimbir pe care le face acasă. În unele nopţi, îi este foame.
„Se spune că mamele ar trebui să fie mândre; dar mândria vine doar dacă ai ce să le oferi copiilor”, a spus ea. „Nu sunt mândră că sunt mamă, nu când trăim aşa”, a adăugat ea, făcând semn către camera ei înghesuită.
Numai în acest an, Philippe a spus că a călătorit de două ori de la Dajabón la sediul misiunii ONU din Port-au-Prince, pentru a sta în faţa uşii, în speranţa de a face lucrurile să se mişte mai repede.
„Uneori, trebuie doar să mă confrunt cu ONU”, a spus Philippe, mişcându-şi mâinile de parcă ar strânge pe cineva de umeri. „Pentru ca ei să vadă că nu mai suport, m-am săturat”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
