Circulaţia a fost întreruptă pe podul Crimeei, construit de Rusia, din cauza unei situaţii de "urgenţă", au declarat luni oficialii instalaţi de Rusia, în timp ce mass-media ucraineană a raportat explozii pe pod. O fată a fost rănită, părinţii ei au murit, relatează Reuters şi The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serghei Aksyonov, guvernator instalat de Rusia, a declarat că situaţia de urgenţă a avut loc la pilonul 145 al podului care leagă peninsula Crimeea de regiunea rusă Krasnodar. El nu a oferit alte detalii.

The Guardian notează că o fată a fost rănită, iar părinţii ei au murit. Fata va fi transportată în regiunea rusă Krasnodar cu o ambulanţă aeriană.

Agenţia de ştiri RBC-Ucraina a relatat că s-au auzit explozii pe pod.

Crimeea a fost anexată de Rusia în 2014, dar este recunoscută la nivel internaţional ca parte a Ucrainei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.